Italia: Gamberini afirmă că nu îşi poate imagina Fiorentina fără Mutu
Fundaşul italian Alessandro Gamberini a declarat, marţi, că este sigur că Adrian Mutu va rămâne în continuare jucătorul Fiorentinei şi că nu îşi poate imagina echipa fără atacantul român, informează site-ul formaţiei italiene.
"Au fost dificile primele zile de antrenament, dar mă aşteptam la acest lucru. Ne-am pregătit bine şi sper ca în următoarele partide să jucăm mai bine, iar colegii noi să se adapteze cât mai repede. Astăzi am aflat că Mutu nu s-a simţit atât de bine şi a rămas acasă, dar mâine ni se va alătura. I-am trimis de dimineaţă un mesaj şi mi-a zis că nu se simţea bine. Viitorul său? Mereu mi-a spus că ar vrea să rămână la echipă. Adrian nu pleacă, nu este nicio problemă. Fiorentina fără el? Îmi este greu să-mi imaginez", a declarat Gamberini.
Fundaşul grupării din Serie A a adăugat că atacantul român este unul dintre cei mai valoroşi jucători ai echipei şi are calităţi superioare majorităţii jucătorilor de la club.
"Şi în defensivă suntem în continuare puternici, chiar dacă nu mai este Ujfalusi. În privinţa contractului meu nu există probleme, pentru că intenţionez să rămân. O să fie dificil în Liga Campionilor, pentru că este cea mai importantă competiţie europeană. Oricum, la noi în echipă există jucători precum Frey şi Mutu, care ne pot conduce", a afirmat fotbalistul Fiorentinei.
Mutu a avut febră şi nu a mers marţi alături de coechipierii săi la baza de antrenament de la San Piero, în apropierea Florenţei.
Pe de altă parte, AS Roma a mărit oferta pentru internaţionalul român la 20 de milioane de euro, prilej de speculaţii pentru presa peninsulară şi de îngrijorare pentru fanii Fiorentinei.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






Gheorghe Hagi si-a sarbatorit ziua in direct la...
Gheorghe Hagi, de ziua lui la Realitatea TV
Alpinistul Coco Galescu
Simona Amânar
Victoria Blohina l-a atacat pe Piţurcă la...
Coş uluitor marcat de LeBron James









Feedback

