Foto: RTV

Fiind şi unul dintre semnatarii raportului Tismăneanu, Sorin Ilieşiu a prezentat în premieră proiectul Pactului pentru decomunizarea României. Acesta a declarat că intenţionează să ceară preşedintelui şi Parlamentului organizarea unui referendum cu ocazia alegerilor astfel încât poporul român să decidă dacă legile pentru decomunizarea României trebuie să fie sau nu să fie adoptate de viitorul Parlament. Primul pas făcut în acest sens, spune Ilieşiu, este Pactul pentru decomunizarea României.

"Partidele care vor semna pactul pentru decomunizarea României vor acţiona pentru adoptarea de către Camerele reunite ale Parlamentului a unei declaraţii explicite de condamnarea a crimelor comunismului şi de regret şi de compasiune a victimelor acestui regim", a menţionat istoricul.

În finalul emisiunii al cărei subiect a fost revenirea Monei Muscă pe scena politică, 67% dintre telespectatorii care au răspuns prin SMS că sunt convinşi de reapariţia acesteia în prim-planul politic.

Mona Muscă a acceptat oferta PD-L Neamţ de a candida la alegerile parlamentare din toamnă. După ce a ieşit din politică în urma verdictului de colaborator al Securităţii, confirmat de Curtea de Apel, Muscă a demisionat din Parlament, însă, la câteva luni, Valeriu Stoica a precizat că este posibilă revenirea ei, în cazul introducerii votului uninominal.