Documentul final al conferinţei pentru Tratatul de neproliferare nucleară (TNP) "este un pas înapoi pentru securitatea din regiunea" Orientului Mijlociu, a declarat Israelul, relatează CNN.
Conferinţa, care s-a încheiat vineri, cere o reuniune în 2012 a tuturor statelor din Orientul Mijlociu în vederea unei regiuni fără arme nucleare şi cere Israelului să semneze tratatul şi să "plaseze toate facilităţile sale nucleare sub controlul AIEA".
Statul Israelul nu este membru al Tratatului şi nu spune dacă are sau nu arme nucleară.
Guvernul istraelian a calificat documentul conferinţei drept "ipocrit" şi a spus că "ignoră realităţile din Orientul Mijlociu şi adevăratele ameninţări din regiune şi din întreaga lume". De semenea, critică faptul că Israelul este citat în document, iar Iranul, care nu a semnat Tratatul, nu este menţionat.
"Adevărata problemă cu armele de distrugere în masă în Orientul Mijlociu nu ţine de Israel, ci de acele state care au semnat TNP şi l-au încălcat flagrant - Irakul sub Saddam Hussein, Libia, Siria şi Iran. De aceea, rezoluţia adoptată de conferinţă este un pas înapoi pentru securitatea în regiune", a subliniat Israelul.
"Pentru că nu este un stat semnatar TNP, Israelul nu este ţinut sub obligaţie de nicio decizie a conferinţei, care nu are nicio autoritate asupra Israelului", a mai spus statul israelian.
SUA au semnat documentul vineri, dar consilierul pe securitate naţională, James Jones, a spus apoi că există "rezerve serioase". Jones a precizat că SUA susţin ideea unui Orient Mijlociu fără arme nucleare, dar sunt de părere că trebuie să se aştepte pentru "o pace durabilă în regiune şi ca toate statele din regiune să respecte deplin obligaţiile privitoare la controlul armamentului şi neproliferare".
Jones a mai spus că SUA şi Marea Britanie au decis să patroneze conferinţa din 2012, pentru a se asigura că ea va lua în considerare problemele tuturor statelor din regiune.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M