Sub presiunea exercitată de Washington, Israelul şi-a anunţat disponibilitatea de a începe negocierile de pace cu lumea arabă. Premierul Ehud Olmert este gata să discute despre planul saudit, bazat pe schimbul Pământ pentru Pace, însă numai cu statele cu care Israelul are deja relaţii diplomatice.
"Sunt gata să mă aşez cu ei la masa negocierilor, pe baza planului saudit. Şi sunt gata să-i ascult cu atenţie, ca să vedem cum putem găsi împreună puncte de interes comun". Declaraţia lui Olmert, făcută într-un interviu acordat televiziunii canadiene, survine cu două zile înaintea unei reuniuni a Ligii Arabe, la care este de aşteptat să se deschidă mai multe grupuri de lucru pentru promovarea iniţiativei arabe de pace din 2002, inclusiv unul împreună cu statul evreu.
Ehud Olmert, sub presiunea tot mai puternică a SUA, semnalase disponibilitatea guvernului său de a participa la grupul de lucru, alături de state precum Egipt şi Iordania, singurele cu care Israelul întreţine relaţii diplomatice.
Arabia Saudită, care este artizanul relansării planului de pace, nu va participa direct la discuţii. Planul propune statului evreu normalizarea relaţiilor diplomatice cu ţările lumii arabe în schimbul retrocedării teritoriilor ocupate de Israel după războiul din 1967, precum şi crearea unui stat palestinian şi reîntoarcerea refugiaţilor palestinieni.
Israelul, care nu e de acord cu revenirea palestinienilor decât în teritoriile autonome palestiniene, mizează pe rolul central ocupat de saudiţi, care rămân cea mai ascultată voce a lumii arabe. Discuţiile în grupuri de lucru ar putea duce la deschiderea de negocieri directe de pace.
Israelul anunţă negocieri cu lumea arabă
Marti, 17 Aprilie 2007 04:05
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Armistiţiu în Orientul Mijlociu
Duminica, 26 Noiembrie 2006 07:56 - Mahmud Abbas şi Ehud Olmert relansează procesul
Duminica, 24 Decembrie 2006 06:43 - Liga Arabă relansează planul de pace cu Israelul
Joi, 29 Martie 2007 03:29 - Ofertă de pace pentru Israel
Luni, 02 Aprilie 2007 06:15 - Ziua Martirilor în Israel
Luni, 23 Aprilie 2007 15:24 - Birouri anti-racheta pentru elevii palestinieni
Vineri, 27 Aprilie 2007 08:22 - Siria, acuzată că a construit o bază militară subterană
Luni, 30 Aprilie 2007 13:34 - Bush şi Olmert reafirmă susţinerea pentru un stat palestinian independent
Miercuri, 20 Iunie 2007 04:59
Comentariile cititorilor


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Ministrul francez de Externe recunoaşte "o problemă de traducere" a planului de pace ruso-georgian
Astazi, ora 04:24Ministrul francez de Externe Bernard Kouchner a confirmat că "o problemă de traducere" a contribuit la interpretările diferite, în Rusia şi Occident, ale planului de pace negociat în 12 august de preşedintele Sarkozy, transmite AFP.
24 de persoane şi-au pierdut viaţa într-o alunecare de teren, la Cairo
Astazi, ora 04:2424 de oameni au murit, iar 36 sunt răniţi grav în urma unei alunecări de stânci produse într-un cartier sărac din Cairo.
Berlinul a plătit 20.000 de dolari despăgubiri familiei unor civili afgani ucişi
Astazi, ora 04:25Germania a plătit 20.000 de dolari indemnizaţii familiei a trei civili afgani ucişi la sfârşitul lunii august de soldaţii germani şi poliţiştii afgani, la un punct de control din nordul ţării, scrie revista Der Spiegel în...
Soţul fostului premier Benazir Bhutto a fost ales Preşedinte al Pakistanului
Astazi, ora 04:25Asif Ali Zardari, soţul lui Benazir Bhutto, a fost desemnat preşedinte al Pakistanului de parlametarii şi membrii celor patru adunări regionale.
Rice a deschis un nou capitol în relaţiile dintre SUA şi Libia, prin vizita istorică la Tripoli
Astazi, ora 04:25Secretarul de stat american Condoleeza Rice a încheiat o vizită istorică în Libia, unde s-a întâlnit vineri cu liderul libian Muammar Gaddafi şi a deschis un nou capitol între cele două ţări foste inamice.
Cele mai CITITE din Externe
- Gordon Brown promite să elibereze Marea Britanie de "dictatura petrolului" (683)
- Un atac cu rachete aparent americane provoacă din nou victime în Pakistan (610)
- Dmitri Medvedev doreşte o nouă "arhitectură de securitate" în lume (523)
- Românii ocupă locul al treilea în topul celor mai antipatici străini din Italia (401)
- Ministrul francez de Externe recunoaşte "o problemă de traducere" a planului de pace ruso-georgian (360)
Cele mai VOTATE din Externe
- Soţul fostului premier Benazir Bhutto a fost ales Preşedinte al Pakistanului (3,68/5)
- Gordon Brown promite să elibereze Marea Britanie de "dictatura petrolului" (0,4/5)
- Berlinul a plătit 20.000 de dolari despăgubiri familiei unor civili afgani ucişi (0,36/5)
- Românii ocupă locul al treilea în topul celor mai antipatici străini din Italia (0,24/5)
Cele mai COMENTATE din Externe
- Un atac cu rachete aparent americane provoacă din nou victime în Pakistan (7)
- Dmitri Medvedev doreşte o nouă "arhitectură de securitate" în lume (5)
- Berlinul a plătit 20.000 de dolari despăgubiri familiei unor civili afgani ucişi (3)
- Sarkozy merge la Moscova pentru a obţine termene clare pentru retragerea rusă şi negocieri (3)
- Românii ocupă locul al treilea în topul celor mai antipatici străini din Italia (3)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- România-Lituania 0-3, în preliminariile CM 2010
- Traian Băsescu a fost primit de Suveranul Pontif, Papa Benedict al XVI-lea. VEZI IMAGINI
- Daniela Buruiană: C.V. Tudor este "într-un stadiu avansat de cadavru politic"
- Un bărbat care a tras cu o armă de vânătoare asupra a doi bucureşteni este cercetat în libertate. Cum comentaţi?
- Piţurcă: Am fost inexistenţi pe toată durata meciului, dar întreaga responsabilitate mi-o asum eu
- Canicula a revenit în acest sfârşit de săptămână
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Trei oameni au murit în urma unui accident în care au fost implicate un autocar şi un autoturism de teren
Astazi, ora 09:30DN 1 a fost blocat total aproape două ore în această dimineaţă între Sinaia şi Comarnic din cauza unui grav accident de circulaţie. În coliziune a fost implicat un autocar plin cu pasageri şi un autoturism de teren. Trei oameni...
- În Oceanul Atlantic se formează o nouă furtună tropicală, Josephine
- Pelicula "The Wrestler" a primit Leul de Aur la Festivalul de la Veneţia
- La Sibiu se desfăşoară Zilele Culturii Romilor
- Peste 150 de meşteri tradiţionali participă la Târgul Olarilor din Sibiu
- Un bărbat hunedorean prelucrează şi acum roţi de lemn pentru căruţe
- Aproximativ 200 de elevi din Vaslui, nu au unde să meargă la şcoală
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |

Soare
| mai multe
| Romania | 07.09 | 08.09 |
| Timişoara | 36 °C | 32 °C |
| Arad | 36 °C | 31 °C |
| Bacău | 32 °C | 31 °C |
| Braşov | 30 °C | 31 °C |
| Cluj Napoca | 32 °C | 32 °C |
| Constanţa | 28 °C | 33 °C |
| Europa | 07.09 | |
| Atena | 36 °C | |
| Berlin | 21 °C | |
| Helsinki | 16 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 24 °C | |
| Moscova | 27 °C | |
| Oslo | 14 °C | |
| Paris | 26 °C | |
| Roma | 30 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,6059 RON |
| 1 USD | 2,5318 RON |
| 1 GBP | 4,4666 RON |
| 1 CHF | 2,2715 RON |
| 100 HUF | 1,4934 RON |
| 100 JPY | 2,3812 RON |
| 1 BGN | 1,8436 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Actualitate |
Politică |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia








