Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Isărescu spune că sistemul bancar românesc a fost ferit de produse toxice sau foarte sofisticate

Băncile româneşti au găsit pe piaţa locală suficiente mijloace de dezvoltare, în condiţiile unor marje atractive, şi au fost ferite de aşa numitele produse toxice, constând în instrumente sofisticate, care au creat probleme băncilor occidentale, a spus marţi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

foto: NewsIN
foto: NewsIN

În plus, sistemul bancar românesc "nu a intrat în contact nici cu produse de tip credite subprime", a declarat Isărescu, într-un discurs în faţa Parlamentului.

Guvernatorul a repetat că analizele băncii centrale - care monitorizează atent evoluţiile internaţionale şi interne -  arată că impactul turbulenţelor financiare internaţionale asupra României este în continuare limitat.

Isărescu a precizat că nu este vorba de o subdezvoltare a sistemului bancar românesc, în condiţiile în care gradul de bancarizare a depăşit 50% în România, ci de focalizarea către produse mai sigure, cerute pe piaţa românească şi care asigurau băncilor profituri atractive, ţinând cont de marjele mari între dobânzile la depozite şi cele la credite.

"A existat o tentaţie şi pentru produse sofisticate, dar BNR a avut o atitudine de întărire a normelor prudenţiale. Tentaţia a fost descurajată înainte de a se manifesta", a mai spus Isărescu.

Guvernatorul a precizat că BNR se concentrează pe sistemul bancar, în condiţiile în care acesta are o pondere covârşitoare în sistemul financiar românesc, deoarece bursa şi alte segmente, precum asigurările, au o dimensiune mult mai redusă.

"Ceea ce se întâmplă la Bursa de Valori Bucureşti este îngrijorător, dar influenţa trebuie adecvată la importanţa BVB în sistemul financiar din România", a menţionat guvernatorul.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro