Irinei Jianu, fostă şefă a Inspectoratului de Stat în Construcţii, i s-a prezentat, vineri, materialul de urmărire penală din dosarul Zambaccian, în care este acuzată că i-ar fi dat fostului premier PSD Adrian Năstase, bunuri în valoare de circa 400.000 euro.
Irina Jianu va reveni săptămâna viitoare la DNA, pentru a se continua prezentarea materialului de urmărire penală, a declarat avocatul acesteia.
Jianu a negat tot, la ieşirea din sediul DNA. Întrebată dacă i s-a prezentat materialul probator, ea a susţinut 'Nu am acuzaţii în acest dosar', iar întrebată dacă l-a mituit pe Năstase a răspuns scurt: 'Nu!'
În dosarul construirii şi dotării imobilului din Zambaccian, Adrian Năstase este învinuit pentru luare de mită, iar Dana Năstase, pentru complicitate la luare de mită. Fostul prmeier ar fi primit de la Irina Jianu termopane, parchet, mobilier, un tavan fals de oţel şi alte bunuri în valoare totală de aproximativ 400.000 euro, pentru a o numi şi, apoi, menţine în funcţia de şef la Inspectoratul de Stat în Construcţii.
O parte din aceste bunuri, enumerate în Dosarul Zambaccian, au fost oferite prin intermediul firmei Vertcon Bacău, ai cărei asociaţi au fost Irina Jianu şi Sergiu Sechelariu - fost secretar de stat în ministerul Transporturilor, când ministru era Miron Mitrea.
Ţi-a plăcut articolul? IRINA JIANU, AUDIATĂ LA DNA
Vineri, 15 Septembrie 2006 10:45
| Vot: |
0
|
| Video (1) | Foto (1) |
Pe aceeasi tema
- ÎNCĂ UN ÎNVINUIT
Marti, 21 Februarie 2006 13:03 -
DESCINDERE ÎN ZAMBACCIAN
Miercuri, 22 Februarie 2006 07:37 - DOSARUL ZAMBACCIAN
Luni, 06 Martie 2006 20:30 - LA UN PAS DE JUDECATĂ
Luni, 11 Septembrie 2006 13:19 - ANCHETA LA FINAL
Miercuri, 13 Septembrie 2006 15:40 - NĂSTASE LA DNA
Luni, 18 Septembrie 2006 11:44 - IRINA JIANU A VENIT LA DNA
Marti, 26 Septembrie 2006 10:48 - Miron Mitrea este urmărit penal din 1 octombrie, potrivit DNA
Vineri, 10 Octombrie 2008 09:24
Comentariile cititorilor
1. DAN
Vineri, 15 Septembrie 2006 17:33
| Raspunde la comentariu


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Predoiu nu crede că sunt şanse mari să se ridice monitorizarea pe justiţie în situaţia actuală
Sambata, 11 Octombrie 2008 23:38Ministrul Jutiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat sâmbătă la Realitatea TV că semnalul de la Bruxelles este că nu sunt şanse mari ca monitorizarea pe justiţie să înceteze în contextul actual şi că CE cere o acţiune...
Un poliţist de frontieră din Timiş a fost prins în timp ce culegea canabis
Sambata, 11 Octombrie 2008 16:13Un poliţist de frontieră a fost prins în timp ce culegea canabis de pe o plantaţie din apropiere de Timişoara. Omul legii a încercat să fugă de lucrătorii de la Crimă Organizată, iar aceştia au fost nevoiţi să tragă un foc...
O femeie condamnată pentru că a furat un sac de cartofi a fost graţiată
Sambata, 11 Octombrie 2008 10:06A fost condamnată la închisoare pentru furtul unui sac de cartofi, însă vineri, preşedintele Traian Băsescu a decis să o graţieze, din motive umanitare.
Traian Băsescu a contestat vineri pensiile membrilor Curţii de Conturi
Sambata, 11 Octombrie 2008 00:10Preşedintele Traian Băsescu a sesizat vineri la Curtea Constituţională, legea Curţii de Conturi, reclamând prevederea potrivit căreia consilierii de conturi pot primi pensie în acelaşi regim cu magistraţii, precum şi articolul...
ANI verifică averea preşedintelui ANRE, Gergely Olosz
Sambata, 11 Octombrie 2008 09:59În urma dezvăluirilor făcute în cadrul emisiunii Realitatea te priveşte, cu privire la veniturile unor şefi din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Energie, Autoritatea Naţională de Integritate a anunţat că...
Cele mai CITITE din Justiţie
- ANI verifică averea preşedintelui ANRE, Gergely Olosz (2559)
- ANI s-a autosesizat în cazul directorului cu pensia de 300 de milioane de lei vechi (1862)
- Traian Băsescu a contestat vineri pensiile membrilor Curţii de Conturi (1522)
- Mama tripleţilor a câştigat procesul cu statul privind indemnizaţia lunară pentru copiii săi. Cum comentaţi? (1408)
- Curtea Constituţională a decis că şefii Parchetelor nu pot fi numiţi de CSM (1334)
Cele mai VOTATE din Justiţie
- Mama tripleţilor a câştigat procesul cu statul privind indemnizaţia lunară pentru copiii săi. Cum comentaţi? (3.8/5)
- O femeie condamnată pentru că a furat un sac de cartofi a fost graţiată (3.72/5)
- O cartelă SIM a fost găsită în celula de la Jilava a lui Nuţu Cămătaru (3.72/5)
- Traian Băsescu a contestat vineri pensiile membrilor Curţii de Conturi (2.8/5)
- ANI verifică averea preşedintelui ANRE, Gergely Olosz (2.28/5)
Cele mai COMENTATE din Justiţie
- ANI s-a autosesizat în cazul directorului cu pensia de 300 de milioane de lei vechi (44)
- ANI verifică averea preşedintelui ANRE, Gergely Olosz (36)
- Tăriceanu: Decizia de a nu mai restitui casele naţionalizate va fi urmată de procese la CEDO (27)
- O femeie condamnată pentru că a furat un sac de cartofi a fost graţiată (26)
- Mama tripleţilor a câştigat procesul cu statul privind indemnizaţia lunară pentru copiii săi. Cum comentaţi? (26)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Zeci de telespectatori Realitatea TV au sărit în ajutorul bătrânei cu o pensie de trei lei
Sambata, 11 Octombrie 2008 22:21După ce lacrimile i-au curs pe obraji ani de zile, tuşa Ioana învaţă acum să zâmbească. Povestea bătrânei cu o pensie de trei lei a impresionat sute de români. După ce Realitatea TV a arătat drama prin care trece, mesajele...
- Magistraţii se grăbesc spre pensie înainte de schimbarea salarizării
- C. P. Tăriceanu: Suntem campionii Europei. Toate ţările se uită cu invidie la România
- Adriean Videanu: Guvernul este iresponsabil. Cum comentaţi?
- Marko Bela: Copiii români din zonele unde trăiesc maghiari trebuie să înveţe ungureşte
- Preşedintele ANRE, Olosz Gergely, este cel mai bogat angajat al Agenţiei. Vezi aici, ÎN EXCLUSIVITATE, declaraţiile de avere ale directorilor de la ANRE
- G7 a elaborat un plan de acţiune în cinci puncte pentru a face faţă crizei financiare mondiale
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Uraganul Norbert a provocat pagube materiale importante în Mexic
Astazi, ora 06:33Uraganul Norbert a produs pagube materiale în trecerea sa prin peninsula Baja California din Mexic, dar nu a făcut victime. Ciclonul a ajuns în apele Golfului Mexic şi se îndreaptă spre Sonora, teritoriu aflat la graniţa cu...
- Magistraţii se grăbesc spre pensie înainte de schimbarea salarizării
- Depeche Mode va cânta pentru a doua oară în România - VEZI INTERVIUL CU MARTIN GORE ŞI ANDY FLETCHER
- Aeroportul Băneasa se va redeschide luni dimineaţă
- La 3 luni de la inundaţii, podul de la Marginea nu a fost refăcut
- Trei case şi mai multe anexe din comuna argeşeană Domneşti au ars
- Sute de bucureşteni au cântat sâmbătă seară împreună cu Toto Cutugno
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 21 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 12.10 | 13.10 |
| Timişoara | 23 °C | 21 °C |
| Arad | 22 °C | 20 °C |
| Bacău | 18 °C | 18 °C |
| Braşov | 17 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 20 °C | 21 °C |
| Constanţa | 16 °C | 22 °C |
| Europa | 12.10 | |
| Atena | 20 °C | |
| Londra | 18 °C | |
| Madrid | 24 °C | |
| Moscova | 11 °C | |
| Oslo | 14 °C | |
| Paris | 22 °C | |
| Roma | 23 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.769 RON |
| 1 USD | 2.7811 RON |
| 1 GBP | 4.7136 RON |
| 1 CHF | 2.4816 RON |
| 100 HUF | 1.4217 RON |
| 100 JPY | 2.8068 RON |
| 1 BGN | 1.927 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia











