Statele Unite vor convinge Consiliul de Securitate al ONU să impună sancţiuni economice la adresa Iranului, dacă autorităţile de la Teheran nu vor pune capăt activităţilor nucleare interzise. Negociatorul-şef în dosarul nuclear iranian, Ali Larijani a invitat marile puteri la negocieri, fără a preciza, însă, dacă Teheranul va sista operaţiunile de îmbogăţire a uraniului. Iranul a refuzat, până acum, de mai multe ori să înceteze aceste activităţi sensibile.
"Vom studia cu seriozitate răpunsul Iranului", a declarat ambasadorul american la ONU, John Bolton. El a precizat, însă, că Washingtonul va acţiona cu fermitate pentru a determina impunerea sancţiunilor economice, dacă Iranul nu va răspunde în termenii grupului 5+1, format din Statele Unite, Rusia, China, Marea Britanie, Franţa şi Germania.
Rezoluţia 1696, iniţiată de Franţa, Germania şi Marea Britanie, şi adoptată în Consiliul ONU la 1 august, cere Iranului să-şi suspende toate activităţile de îmbogăţire şi prelucrare a uraniului, inclusiv de cercetare şi dezvoltare, până la 31 august. În schimbul renunţării la activităţile nucleare interzise, marile puteri vor oferi Iranului un set de stimulente economice.
Administraţia de la Washington, care acuză Teheranul că urmăreşte să obţină un arsenal atomic, îşi pune puţine speranţe în dorinţa autorităţilor iraniene de a face concesiile necesare. China a cerut Iranului să accepte oferta marilor puteri, dar a îndemnat părţile angajate în negocieri la calm. Beijingul s-a opus în mod constant adoptării unei atitudini ferme la adresa regimului de la Teheran.
Analiştii economici se tem că Iranul ar putea riposta prin sistarea exporturilor de petrol, care se ridică la două milioane de barili pe zi. O asemenea decizie are putea arunca pieţele bursiere în aer, iar preţul ţiţeiului ar ajunge la cotaţii astronomice. Neliniştile legate de criza nucleară iraniană au produs uşoare creşteri la bursele din New York şi Londra, unde barilul de petrol a urcat la 72 de dolari şi 46 de cenţi, şi, respectiv, la 73 de dolari şi 48 de cenţi.
Ţi-a plăcut articolul? IRANUL ESTE AVERTIZAT
Marti, 22 August 2006 13:38
| Vot: |
0
|
Pe aceeasi tema
- ULTIMATUM PENTRU IRAN
Marti, 01 August 2006 11:11 - REPLICĂ IRONICĂ
Marti, 15 August 2006 01:08 - IRANUL, GATA DE RĂZBOI
Sambata, 19 August 2006 15:42 - JOC ÎN PRELUNGIRI
Joi, 28 Septembrie 2006 15:28
Comentariile cititorilor
1. Cornel R
Miercuri, 23 August 2006 22:56
| Raspunde la comentariu


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Miniştrii de externe din OSCE discută săptămâna aceasta, la o reuniune de la Helsinki, despre criza georgiană
Astazi, ora 11:42Circa 50 de miniştri de externe vor participa săptămâna aceasta la o reuniune a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) la Helsinki, consacrată, printre altele, crizei georgiene. Discuţiile se vor...
Condoleezza Rice a cântat la pian pentru regina Elizabeta a II-a a Marii Britanii - VEZI VIDEO
Astazi, ora 09:40Aflată în Europa într-un turneu de adio, Condoleezza Rice îşi încheie mandatul de şef al diplomaţiei americane cu graţie. Ea a susţinut la palatul Buckingham un recital de pian pentru regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a.
Riscul unui atentat cu arme de distrugere în masă într-unul din marile oraşe ale lumii a crescut
Astazi, ora 09:12Riscurile comiterii unui atentat cu arme de distrugere în masă într-unul din marile oraşe ale lumii sunt mai mari ca niciodată, potrivit unui raport comandat de Congresul american, a informat Washington Post.
Autorii atacurilor din India au folosit hărţi digitale de pe Google Earth ale oraşului Mumbai - VEZI VIDEO
Astazi, ora 09:41Capturarea singurului terorist supravieţuitor după atacurile de la Mumbai a fost filmată cu un telefon mobil de un trecător. Ancheta autorităţilor indiene a dovedit ulterior că teroriştii au folosit dispozitive foarte sofisticate...
Cele mai CITITE din Externe
- Elveţia vrea să legalizeze heroina (764)
- Hillary Clinton a fost numită secretar de stat în administraţia Obama (706)
- Iranul susţine că a proiectat un aparat militar de zbor care nu poate fi detectat de radare (474)
- Un român, arestat în Italia, după ce a jefuit o casă şi a adormit pe canapea (470)
- Riscul unui atentat cu arme de distrugere în masă într-unul din marile oraşe ale lumii a crescut (369)
Cele mai VOTATE din Externe
- O femeie care şi-a ucis şi congelat bebeluşii, a fost condamnată la patru ani de detenţie în Germania (3,76/5)
- Viitoarea preşedinţie cehă a UE şi-a lansat site-ul (3,6/5)
- Hillary Clinton a fost numită secretar de stat în administraţia Obama (2,64/5)
- George W. Bush o trimite pe Condoleezza Rice în India pentru a-şi arăta solidaritatea în urma atentatelor din Mumbai (0,32/5)
Cele mai COMENTATE din Externe
- Talibanii din Pakistan au atacat un depozit de camioane ce transportau logistică pentru trupele NATO (3)
- Hillary Clinton a fost numită secretar de stat în administraţia Obama (2)
- O femeie care şi-a ucis şi congelat bebeluşii, a fost condamnată la patru ani de detenţie în Germania (2)
- Iranul susţine că a proiectat un aparat militar de zbor care nu poate fi detectat de radare (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Mii de pensionari din întreaga ţară s-au înghesuit la Casele de Pensii pentru bilete de tratament
Astazi, ora 12:20Isterie azi-noapte în la Casa de Pensii din Craiova. Aproape 2.000 de pensionari s-au îmbrâncit, aproape s-au călcat în picioare pentru un bilet de tratament. Înghesuială a fost şi la alte Case de Pensii din ţară, precum la...
- Salvamontiştii din judeţul Vâlcea au recuperat trei căutători de aur de pe Cheile Bistriţei
- Vizibilitatea pe şosele este redusă din cauza ceţii dense
- Două mii de angajaţi de la Azomureş au intrat în şomaj tehnic
- Circulaţia va fi restricţionată pe mai multe străzi din Bucureşti, în perioada sărbătorilor de iarnă
- Un român, arestat în Italia, după ce a jefuit o casă şi a adormit pe canapea
- O fetiţă în vârstă de un an din Arabia Saudită este gravidă
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Preşedintele lui Anorthosis a demisionat din funcţie la câteva zile după ce a fost arestat
Astazi, ora 12:23Preşedintele lui Anorthosis Famagusta, Andreas Panteli, a anunţat că renunţă la funcţia sa din cadrul clubului cipriot, ca urmare a scandalului de corupţie în care este implicat şi care s-a soldat cu trimiterea sa în...
- Avocatul Cămătarilor a fost prins de poliţişti şi încarcerat la penitenciarul Rahova
- Răzvan Raţ vrea ca Şahtior să încheie anul 2008 cu o victorie împotriva Barcelonei
- Miniştrii de externe din OSCE discută săptămâna aceasta, la o reuniune de la Helsinki, despre criza georgiană
- Donald Tusk, Poznan: Suntem foarte aproape de o înţelegere
- Astăzi se lansează Grand Theft Auto IV pentru PC
- Până în 2012, cotă limită de 120 g/km emisii pentru 65% dintre maşinile UE
Trimite-ne mesaje
![]() |
MARTOR ELECTORAL |
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 5 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 02.12 | 03.12 |
| Timişoara | 13 °C | 14 °C |
| Arad | 14 °C | 10 °C |
| Bacău | 10 °C | 9 °C |
| Braşov | 9 °C | 16 °C |
| Cluj Napoca | 10 °C | 11 °C |
| Constanţa | 12 °C | 10 °C |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia











