Iranul şi-a redus rezervele de dolari la minimum, a anunţat preşedintele Băncii Centrale iraniene, care a precizat că doar 20% din rezervele valutare ale ţării sale mai sunt în moneda americană. Înaltul oficial a spus că, prin distanţarea de dolar, ţara sa răspunde ostilităţii pe care o arată Statele Unite faţă de Iran.

Preşedintele Băncii Centrale iraniene, Ebrahim Sheibany, a declarat că rezervele valutare ale Iranului au ajuns la un record istoric, fără să precizeze însă despre ce sumă este vorba. Înaltul oficial nu s-a sfiit să spună că Iranul are suficiente rezerve valutare pentru a face faţă sancţiunilor impuse de ONU, care, în opinia lui, sunt mai degrabă simbolice. Ebrahim Sheibany a anunţat însă că ţara sa s-a străduit să păstreze cât mai puţini dolari cu putinţă în conturi.

De ceva vreme, Teheranul a cerut partenerilor săi comerciali să plătească petrolul iranian în euro. Decizia Iranului a stârnit îngrijorare pe pieţele financiare internaţionale, dealerii monitorizează cu mare atenţie situaţia, ca să nu fie prinşi pe picior greşit în cazul unei eventuale scăderi a dolarului.

La ora actuală, nimeni nu ştie câţi bani au pus iranienii deoparte şi nici în ce valută. Luna trecută însă, tot preşedintele Băncii Centrale iraniene declara pentru Reuters că rezervele valutare ale ţării sale sunt de ordinul zecilor de miliarde de dolari. De exemplu, numai în Fondul de stabilizare a petrolului, Iranul avea în februarie 11 miliarde de dolari.

Foto Reuters