Evenimentele violente se ţin lanţ în Irak. De duminică şi până luni, bilanţul este tragic: aproximativ 11 morţi, printre care doi soldaţi americani, poliţişti irakieni şi civili. Astfel, numărul militarilor americani căzuţi la datorie în irak a ajuns la 2536.

Armata americană a confirmat moartea a doi puşcaşi marini în teatrele de operaţiuni din Irak. Unul dintre aceştia a căzut, duminică, în confruntările cu rebelii din provincia Anbar, din vestul ţării. Celălalt, a decedat după ce vehiculul în care se afla a trecut peste o bombă artizanală amplasată în drum, într-o zonă din apropierea capitalei Bagdad.

La Mosul, oraş predominant sunnit din nordul Irakului, explozia, ieri dimineaţă, a unei maşini capcană a provocat moartea a cinci persoane, printre care şi un poliţist. Alţi 28 de trecători au fost răniţi în deflagraţie.

La Bagdad, zece civili au fost răniţi, după ce două obuze de mortieră au căzut într-o piaţă foarte aglomerată.

Duminică, o bombă amplasată într-o piaţă din Mahmoudiyah, oraş din sudul Bagdadului, a explodat provocând moartea a cel puţin patru persoane şi rănirea altor 17. Evenimentele sângeroase s-au amplificat în Irak, după ce Ossama Bin Laden a transmis, într-un interval de 24 de ore, două mesaje audio în care îndemna la violenţe interconfesionale între sunniţi şi şiiţi şi la intensificarea luptei împotriva trupelor de coaliţie.