Grevă generală în cartierul şiit Sadr City din Bagdad, unde sute de irakieni au ieşit pe stradă, pentru a protesta faţă de "asediul americanilor". Demonstranţii s-au plâns de măsurile excesive de securitate luate după ce un soldat american a fost răpit în centrul Bagdului.

Apelul la grevă a fost lansat,luni, în moschei de mişcarea radicală condusă de Moqtada al Sadr. Protestatarii au condamnat descinderile în forţă ale trupelor americane, care în opinia lor nu fac altceva decât să împiedice buna funcţionare a instituţiilor.

Demonstranţii au precizat că oraşul lor este paşnic şi nu adăposteşte membri Al Qaida sau alţi terorişti. După dispariţia soldatului american de origine irakiană, militarii americani efectuează zilnic zeci de controale.