IPP: Accesul la informaţii publice, un demers cu şanse minime de câştig în justiţia zilelor noastre

În opinia IPP, apărarea dreptului de liber acces la informaţii de interes public în instanţă este, în România zilelor noastre, un demers "cu şanse minime de câştig". În studiul ale cărui rezultate au fost date publicităţii miercuri, IPP a analizat jurisprudenţa cauzelor bazate pe Legea 544 din 2001 privind liberul acces la informaţii de interes public înregistrate în anii 2009 şi 2010 pe rolul tuturor celor 15 Curţi de Apel din întreaga ţară.

IPP a constatat că petenţii care au ajuns la instanţe cu dosare pe Legea 544 din 2001 au fost, în marea lor majoritate, persoane fizice, respectiv 70 la sută. Doar 38,5 la sută dintre acţiunile în această materie înaintate primei instanţe sunt admise, restul cererilor fiind respinse de tribunale fie pentru că solicitările nu fac obiectul dreptului la informaţii de interes public, fie din motive de procedură.
Posibilitatea de a câştiga un proces scade la mai puţin de jumătate odată dosarul ajuns în recurs, la instanţa superioară. "Şansele de a câştiga un proces pe legea accesului la informaţii la Curtea de Apel sunt şi mai mici: din cererile respinse de prima instanţă, în doar 17 la sută dintre cazuri Curtea de Apel admite recursul", scriu cei de la IPP.

În cele mai multe dintre cazurile judecate de Curţile de Apel, soluţiile, care rămân definitive, sunt favorabile instituţiilor publice pârâte, care câştigă 71 la sută dintre procese. "Din păcate, instanţele nu acţionează ca un factor independent care să corecteze abuzurile autorităţilor publice atunci când acestea încalcă dreptul la informaţii, ci au tendinţa de a proteja interesele sectorului public, printr-o contaminare de interese la un moment dat", comentează cei de la IPP.

Cu toate astea, IPP a identificat şi o serie de categorii de informaţii cerute în baza Legii 544 din 2001 pentru care Curţile de Apel admit, de regulă, recursurile: "cheltuirea banului public cu societăţile de audit, actele administrative de înfiinţare a comisiei de disciplina din cadrul Serviciului Public Finanţe Locale şi nominalizarea membrilor, informaţii privind angajarea funcţionarilor publici în instituţii publice - calificări, concursuri de ocupare a funcţiei, condiţii de pregătire a documentaţiilor tehnico-economice şi financiare pentru licitaţii, informaţii privind procesul de achiziţii publice".
Instituţiile acuzate cel mai frecvent în instanţă că ar încălca dreptul de liber acces la informaţii de interes public sunt primăriile, urmate de consiliile locale şi de prefecturi şi consilii judeţene. Cel mai reclamat minister este cel al Afacerilor Externe.

Cele mai multe cauze pe Legea 544 din 2001 se înregistrează la Curtea de Apel Bucureşti - o treime din totalul proceselor la nivel naţional, urmată de Curtea de Apel Ploieşti şi Curtea de Apel Craiova. Durata medie a unui proces în această materie este de 7,4 luni, dar există şi procese care au durat mai bine de patru ani.

"Din toate datele analizate şi luând în considerare atitudinea unora dintre magistraţi, în general refractară în a comunica informaţii despre propria activitate unor terţe părţi, apreciem că, în prezent, instanţele din România - mai ales Curţile de Apel - nu sunt pregătite, sau, mai grav, se eschivează să îşi asume un rol determinant în modernizarea instituţiilor publice prin convingerea acestora să fie cât mai transparente în legătură cu toate aspectele derivate din activitatea lor, în numele interesului public", afirmă cei de la IPP, care apreciază că, deşi instanţele au posibilitatea de modernizare a statului şi de apărare a drepturilor fundamentale ale cetăţeanului în relaţie cu sistemul de stat, ele nu o exercită.
IPP critică şi faptul că în România nu există o practică unitară în materia accesului la informaţii de interes public. "Ceea ce pentru o Curte de Apel reprezintă informaţie de interes public, o altă instanţă respinge categoric", scriu reprezentanţii ONG-ului.

În aceste condiţii, ei solicită, pe de o parte, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să iniţieze un recurs în interesul legii pentru unificarea jurisprudenţei în domeniu, iar pe de altă parte Consiliului Superior al Magistraturii "să întreprindă demersurile necesare care îi stau în atribuţie în acest sens".