"Cred că era prin 1981, dacă nu mă înşel. Jucau Anina şi Bihorul. La pauză, pe ăia de la Bihor i-au luat la bătaie, că aşa au spus, i-au bătut de i-au rupt. Am dat vreo trei jucători afară. Spunea unul de pe-acolo: «Bă, eşti nebun? Păi, tu aici te-ai apucat să faci dintr-astea?» Era un munte acolo, iar stadionul era tăiat în muntele ăla. După meci, la sfârşitul jocului, au culcat ăia gardul, 3.000 de mineri. Am văzut moartea cu ochii" Ceea ce a urmat ţine poate de scenariul unui film absurd. "Eu am crezut că mă termină. Acolo am văzut moartea cu ochii. M-am uitat la cer atunci şi am zis: «Doamne, nu îmi mai văd copiii!» La ei m-am gândit. N-am văzut măcar la unul dintre ei un instinct dintr-ăla care să-l îndemne să spună: «Băi, ajunge, că-l omorâm!». Au fost nişte soldaţi care au sărit gardul din tribună şi doi miliţieni care s-au culcat pe mine ca să mă protejeze. Dacă nu erau ei, nu cred că mai existam", a declarat Ion Crăciunescu, pentru ziarulring.ro.
ION CRĂCIUNESCU, la un pas de moarte
