"În mare parte da, am acceptat. Tocmai am ieşit de la întâlnirea cu Mircea Sandu şi urmează să decidă CEx din data de 13 octombrie. CCA va fi o Comisie autonomă din toate punctele de vedere. Vom fi legaţi de FRF numai prin Comisia de Fotbal Internaţional şi fondurile pe care le vom primi. ", a declarat Ion Crăciunescu potrivit Prosport.
Ion Crăciunescu s-a întâlnit şi marţea trecută, la Casa Fotbalului, cu preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu. Fostul arbitru internaţional i-a prezentat preşedintelui FRF toate propunerile şi detaliile pe care le-a considerat necesare a fi îndeplinite în vederea bunei desfăşurări a activităţii.
Ion Crăciunescu a mai condus CCA în perioada iunie 2003 - octombrie 2005. Mircea Sandu l-a îndepărtat pe Crăciunescu de la conducerea CCA, după ce fostul arbitru şi-a exprimat susţinerea pentru Gheorghe Popescu la alegerile pentru preşedinţia FRF din 21 noiembrie.
Ion Crăciunescu e noul preşedinte al CCA
Ion Crăciunescu s-a întâlnit azi cu Mircea Sandu şi au căzut de acord ca fostul arbitru internaţional să preia funcţia de preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, după ce Vasile Avram a fost suspendat din funcţie.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M