Ion Bârlădeanu s-a întâlnit la Paris cu Angelina Jolie/sursa:feeder.ro via oana felipov
Imaginea 1/5

Înainte de a fi descoperit,  Bârlădeanu sau nea Ion, cum i se spune, a tuns stuf, a fost gropar, a păzit Casa Poporului, sau, în ultima vreme, a curăţat ghena. În tot acest timp el a adunat revistele aruncate la gunoi, a decupat personaje şi obiecte şi a construit colaje uimitoare. În 1981, nea Ion folosea într-un colaj conserva de supă Campbell, emblematică pentru popart. În 1981, România avea alte preocupări decât pop-art-ul, iar iniţiatorul artei seriale, Andy Warhol, era încă viaţă.

Odată descoperit, la 62 de ani, Ion Bârlădeanu are prima expoziţie, Realpolitik, la Galeria H'Art din Bucureşti. Un an mai târziu, în 2008, lucrările sale ajung la Copenhaga, apoi la târgul de artă de la Basel, apoi la Londra, unde expune alături de nimeni altul decât Andy Warhol, iar săptămâna trecută, la Paris, la galeria Anne de Villepoix. Francezii au ales din lucrările sale nenumărate cu precădere pe acelea pline de branduri culturale şi comerciale naţionale, care le fragmente de memorie colectivă.

De când a devenit celebru şi se fac filme despre el, de când Angelina Jolie ia masa cu nea Ion şi discută despre artă, iar The Guardian, Rue89 şi Euronews vorbesc despre „genialul artist din gunoaie”, nea Ion în carne şi oase a început să cam dispară.

"Prima dată a fost după Basel", povesteşte galeristul său, Dan Popescu. "Atunci a dispărut vreo 3 zile..." Acum, după Paris, nea Ion e iar de negăsit. "E într-un periplu în care povesteşte cunoscuţilor ce i s-a întâmplat. Nu are timp de marketing, explică galeristul, adăugând "e un om liber... o să-l mustru puţin... iar el o sa aibă o reacţie normală: nu comentează", glumeşte, nu lipsit de tandreţe, Dan Popescu.

Aşa cum, pentru nea Ion, portretul cel mai potrivit al lumii e un colaj din decupaje din reviste, singurul portret al lui Ion Bârlădeanu, care ne rămâne de făcut, în lipsa lui, e un colaj din ce se spune sau se scrie despre el. Din ce spune Dan Popescu care pare să-l cunoască cel mai bine, ce scrie presa sau ce spune însuşi nea Ion în documentarul lui Alexander Nanau despre viaţa artistului - "Lumea văzută de Ion B."

Ce spune Dan Popescu: "În ziua expoziţiei, mi-a venit cu haina de piele acoperită cu vopsea de ghete... dar cu pălărie. Aşa e el un dandy, dandy trash, pentru el un domn are întotdeauna pălărie. A insistat să mergem la Paris cu maşina... să vadă Europa de la un cap la altul. A văzut-o, e lămurit".

Cum se prezintă nea Ion pe peliculă: "Eu am 7 clase... Astea-s toate studiile mele superioare".

Ion Bârlădeanu se consideră regizor, iar colajele sunt filmele sale. La Paris, regizorul Alexander Nanau i-a oferit posibilitatea să vadă adevărata industrie a cinema-ului. Nea Ion n-a fost impresionat. 'Prea multă tehnică, prea multă iluzie', a spus el. Nici când a avut ocazia să ia masa cu Angelina Jolie în Turnul Eiffel, n-a fost copleşit. Starul american i-a părut mai degrabă o dublură a Angelinei, sau cel puţin aşa s-a hotărât să declare în presa franceză. Turnul Eiffel l-a impresionat mai tare. Poate pentru că-l avea deja, în miniatură şi schiop de un picior, strâns de prin gunuoaie.
"Nea Ion s-a urcat în turnul Eiffel şi aici a avut sentimentul că a văzut paradisul", îşi aminteşte galeristul.

Dan Popescu sau domu' Dănuţ, cum îl alintă Ion Bârlădeanu adaugă că, în particular, nea Ion admite că i-a plăcut de Angelina, deşi i-a luat ceva timp să înţeleagă cine e. Iniţial n-a recunoscut-o... "În limbajul lui nea Ion, Angelina Jolie e populară, în sensul de cu picioarele pe pământ", lămureşte acesta marea întrebare, adaugând că popartist-ul chiar "ameninţă şi promite că, într-un viitor interviu, va spune adevărul despre ea, despre situaţia cuplului, împotriva zvonurilor maliţioase: buna convieţuire pare să fie adevărul cuplului brangelina".

Mai spectaculoase decât întâlnirea cu orice vedetă americană sunt însă colajele artistului.  Foloseşte decupaje noi sau vechi de zeci de ani, le amestecă. Din colajele sale sunt nelipsite femeile frumoase, mezelurile, avioanele, băutura, ţigările sau fat-frumos cel urât.  Sintagma din urmă îi aparţine şi va da titlul următoarei expoziţii a lui Bârlădeanu, la galeria H'Art, în aprilie.
"Lucrările lui au o adresabilitate foarte mare", mai spune Popescu. "Acest tip de artă este, după gustul meu, cea care rămâne... Ea are o funcţionalitate sufletească imediată pentru pentru cel care o face, or, dacă o are pentru artist, o va avea şi pentru receptor".

Dan Popescu mai povesteşte despre cum nea Ion insistă să intre în toate bisericile, la Paris în Elveţia sau acasă şi de fiecare dată spune că e ateu şi strict amator de arhitectură religioasă.
Întrebat care e maniera cea mai sigură de a-l bucura pe artist, galeristul răspunde: "să-l chem la mine la birou să vadă filme, mai multe deodată. Cel mai mult îi plac western-urile şi deloc SF-urile".


"În tinereţe zice că arăta ca Rudolf Valentino şi că e nemuritor. Acum cred că vrea să lase ceva în urma lui", mai spune Dan Popescu despre artisul său.

"Eu nu vreau să mor aşa ca o gaină curând, spune Ion B. în documentarul lui Nanau, dar aici, cât oi mai fi, o să fiu un beţiv, un nemernic, un nenorocit, mă scuzaţi...", încheie el.

Pentru mai multe detalii, vezi VIDEO.