Ioan Talpeş, preşedintele unui nou partid pe scena politică românească
În martie 2004, Ioan Talpeş a fost cooptat în Guvern, de către fostul premier Adrian Năstase, fiind numit ministru de Stat fără portofoliu pentru coordonarea domeniilor Apărării, Justiţiei şi Integrării Europene. La scurt timp, el a decis să se înscrie în PSD, afirmând că aceasta este o dovadă de fair-play, având în vedere că acest partid l-a cooptat în echipa guvernamentală.
La alegerile din 2004, a fost ales senator din partea PSD. El a demisionat, însă, din acest partid după Congresul din 2005, când Ion Iliescu a pierdut bătălia pentru şefia PSD în favoarea lui Mircea Geoană. La scurt timp după ce a părăsit PSD, Talpeş şi-a oferit serviciile preşedintelui Traian Băsescu. Dar, după întâlnirea cu Talpeş, şeful statului a declarat presei că nu mai are nevoie de mult de servicii de genul celor pe care i le-a oferit acesta. "De mulţi ani nu mai am scame pe mine, care să fie îndepărtate", a spus atunci Traian Băsescu.
Ulterior, în februarie 2006, Ioan Talpeş şi-a exprimat dorinţa de a deveni membru al Partidului Popular Creştin Democrat, această opţiune politică surprinzându-l chiar şi pe fostul său şef, Ion Iliescu. "Ca să treci brusc de pe o parte pe alta a baricadei mi se pare nepotrivit", a spus atunci Iliescu. Deşi Gheorghe Ciuhandu părea dispus iniţial să-l primească în partid, în cele din urmă, la reacţiile vehemente ale unor membri marcanţi ai partidului, înscrierea lui Talpeş a fost respinsă.
După ce a fost refuzat de ţărănişti, Ioan Talpeş a decis să creeze o nouă formaţiune politică, de orientare populară şi creştin-socială. El a precizat că Uniunea Populară Social Creştină este deschisă oricărei forme de colaborare cu orice partid politic, inclusiv cu PNŢCD.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Feedback

