Ioan T. Morar crede că este calificat pentru scaunul de consul / FOTO: Grup RC

Editorialistul Academiei Caţavencu Ioan T. Morar îşi face din nou bagajele. Asta după ce s-a întors recent dintr-o vizită de documentare în Noua Zeelandă sponsorizată de Roşia Montană Gold Corporation. Morar e pe cale să fie numit consul al României în Franţa, la Marsilia, dezvăluie Jurnalul Naţional. Referatul făcut de ministrul Theodor Baconschi se află pe masa premierului Emil Boc, aminteşte publicaţia citată.

Ioan T. Morar a confirmat pentru Jurnalul propunerea MAE.  "Mă califică realizările şi faptul că sunt absolvent de limba franceză”, a declarat acesta, explicând ce îl recomandă pentru acest scaun.

Morar e doar cel mai recent nume de o listă lungă de intelectuali cu poziţii pro-Traian Băsescu care au fost numiţi în funcţii publice de către actuala Putere. O mare parte din ei au fost colegi de pagină de opinii la “Cotidianul”.

Jurnalistul Traian Ungureanu a decis în primăvara lui 2009 să accepte o candidatură pe listele PDL pentru Parlamentul European. “Cotidianul” a decis atunci să-şi încheie colaborarea cu acesta, iar TRU a fost ales europarlamentar în luna iunie a aceluiaşi an. TRU a rămas consecvent: a rămas un susţinător al lui Băsescu şi editorialist la Gazeta Sporturilor. Anterior, el a fost propus pentru postul de ambasador la Londra. 

Divorţul Traian Ungureanu-Cotidianul a marcat şi finalul colaborării dintre această publicaţie şi teologul Mihail Neamţu. Cel din urmă a avut ceva de aşteptat până să primească un post. Aproape un an, atunci când a fost instalat în scaunul de director ştiinţific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.

Un alt susţinător al lui Băsescu de care “Cotidianul” s-a despărţit la un moment dat a fost Cătălin Avramescu. “Puterea” l-a recuperat rapid, Avramescu devenind consilier al preşedintelui Traian Băsescu în ianuarie 2008.

Din paginile aceleiaşi publicaţi şi ale “Dilemei vechi” a plecat spre politică şi Sever Voinescu. Tot în 2008, când a fost ales deputat PDL de Prahova. Voinescu a candidat uninominal şi a câştigat un colegiu din judeţul în care s-a născut.

Horia Roman Patapievici a scris şi el în “Cotidianul”, semnează în “Evenimentul Zilei” şi a primit o funcţie. Una în care e de ceva vreme: director al Institutului Cultural Român, acolo unde este îi este şef fostului editorialist al aceleiaşi publicaţii şi în prezent al “EvZ”, Mircea Mihăieş. Acesta este vicepreşedinte al ICR.

Cei doi au avut acelaşi traseu publicistic ca şi Vladimir Tismăneanu, cel desemnat de preşedintele Traian Băsescu să conducă Comisia Prezidenţială pentru Condamnarea Crimelor Comunismului. Tismăneanu este din acest an preşedinte executiv al Consiliului științific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.

Lista susţinătorilor lui Băsescu şi ai editorialiştilor ce au primit cu funcţii publice continuă cu Teodor Baconschi. Diplomat de profesie, acesta a fost numit ambasador al României la Paris, iar de anul trecut este ministru de Externe.

Ultimul pe listă, dar nu cel din urmă este Cristian Pătrăşconiu. După plecarea de la Cotidianul şi o scurtă trecere prin Realitatea TV, Pătrăşconiu a fost numit director adjunct al Institutului de Studii Populare – apropiat PDL.

Carol Sebastian a fost redactor-şef la "Cotidianul". Până în 2006. Ulterior a devenit consilier politic pe lângă PDL, el fiind prezent şi în staff-ul restrâns de campanie al preşedintelui Traian Băsescu în 2009.

Gelu Trandafir a fost editorialist la "Cotidianul". A plecat de aici, fiind desemnat de PDL  membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului.