"Am decis ca, în perioada următoare, să ajut PSD-ul în primul rând și USL-ul în general, atât la nivel local, cât și la nivel regional, cu ce pot eu să fac. Deci mă voi implica în politică cu ce brumă de competențe am să sprijin USL, astfel încât să câștige alegerile în Transilvania, fără ca acest sprijin că aibă în subsidiar vreo altă motivație decât aceasta pe care am spus-o, legată de USL", a declarat Ioan Rus, pentru NewsIn.
El a fost întrebat dacă este "total compatibil" cu programele USL prezentate până acum. "Am spus și în cuvântul meu de acolo, cei care nu sunt de acord și au idei sunt bineveniți pentru a colecta anumite nuanțe, să spunem, și a programului politic, și a programului economic, și a celui social. Aceeași invitație mi-au făcut-o și mie (liderii USL, n.r.): dacă ai ceva de spus în plus, în cadrul USL se poate spune. Dacă voi simți sau voi avea unele nuanțe pe care le-aș vedea altfel, o să promovez altfel de lucruri, dar până în acest moment cred că e vorba de compatibilitate între ceea ce vrea USL și ceea ce gândesc eu", a precizat social-democratul.
În ceea ce privește candidaturile USL pentru Cluj, Ioan Rus a amintit că la ultima reuniune USL în acest județ unde a participat atât conducerea PSD, cât și a PNL, a fost anunțată oficial candidatura la primăria Cluj Napoca a senatorului Marius Nicoară. "Asta este o candidatură validă, aprobată pe conducerea USL. În proiectul meu de viață pentru următoarea perioadă nu figurează vreo candidatură nici la (președinția, n.r.) consiliul județean , nici la primărie", a mai susținut Rus.
Cozmin Guşă declara, recent, într-un interviu acordat NewsIn, că pesedistul Ioan Rus s-ar califica pentru funcţia de guvernator regional, în cazul unei reorganizări teritoriale. Totodată, Gusă este de părere că Vasile Dâncu ar fi un redutabil competitor pentru Primăria Cluj.
Ioan Rus: Mă întorc în politică
Fostul lider al PSD Cluj Ioan Rus a declarat, pentru NewsIn, că a decis să se implice din nou în lupta politică pentru a sprijini USL să câștige alegerile în Transilvania, "cu bruma de competențe" pe care le are, precizând că nu are alte mize în subsidiar.
Ioan Rus: Am decis să mă implic din nou în politică pentru a ajuta USL să câștige în Transilvania / Foto: evz.ro







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M