Situaţia lui Ioan Andone pe banca lui CFR Cluj este pe muchie de cuţit. Cu două victorii, două egaluri şi două înfrângeri, bilanţul tehnicianului de 48 de ani nu este pe placul oficialilor echipei din Gruia, care anunţă luni o şedinţă furtunoasă.
Dacă va fi pus pe liber, Andone ar putea fi înlocuit cu un antrenor străin. Fostul antrenor al lui Deportivo La Coruna, Javier Irureta sau italianul Francesco Guidolin ar putea lua locul lui Andone. Acesta susţine că nu a fost încă informat dacă va fi demis. Sosit în mai 2007 la Cluj, Andone a adus primul event din istoria CFR-ului în urma cu 3 luni şi a calificat echipa direct în grupele Champions League.
Antrenorul campioanei CFR Cluj, Ioan Andone, a declarat, vineri, la finalul remizei cu Poli Iaşi, că este dispus să demisioneze dacă în locul său va veni un tehnician care poate obţine rezultatele din ediţia trecută de campionat şi în sezonul actual.
"Înţeleg nemulţumirea suporterilor, este normal să fie supăraţi, venim după un an în care am câştigat tot ce se putea câştiga şi lumea nu mai acceptă niciun pas greşit din partea nostră. Am intrat într-o pasă proastă şi este foarte dificil să ieşim acum de aici. Dacă mi se va cere să renunţ, nu va fi nicio problemă, iar dacă vine un antrenor care poate face mai mult decât pot face eu, eu le voi strânge mâna şi voi pleca. Pe mine nu mă ţine un contract pe loc", a spus Andone.













