Adrian Năstase este dorit ca membru al PSD Giurgiu
Adrian Năstase este invitat să facă parte din organizaţia teritorială a PSD din Giurgiu. Social democraţii de la această filială s-au declarat indignaţi de dorinţa colegilor din organizaţia Bucureşti de a-l exclude şi au aprobat cu unanimitate de voturi hotărârea de a-l invita în organizaţie.
La Bucureşti, o decizie în privinţa unei eventuale excluderi ale lui Adrian Năstase şi Dan Ioan Popescu din partid va fi luată după o sfătuire cu organizaţiile de sector.
Membrii PSD Giurgiu consideră că este penibil ceea ce se întâmplă în condiţiile în care Adrian Năstase a fost ales în funcţia de conducere din partid în cadrul Congresului PSD.
Aceştia mai spun că autosuspendarea sa din funcţie a spălat imaginea partidului. Preşedintele interimar al PSD Bucureşti, Sorin Oprescu a declarat că a vorbit cu Adrian Năstase despre zvonurile din PSD. În acelaşi timp, Oprescu declară că nu va lua nici o hotărâre până când nu aude toate opiniile.
Spiritele sunt încinse în PSD pentru că săptămâna viitoare se ia pulsul partidului, într-o şedinţă cu toţi liderii social-democraţi din teritoriu. Surpiza ar putea veni chiar din Bucureşti, pentru că PSD sector 1 ar putea cere excluderea din partid a lui Adrian Năstase şi a lui Dan Ioan Popescu.
Citește și:
- 16:27 - Negocieri decisive pentru Guvernul Tomac: Lista finală de miniștri, anunțată miercuri, iar joi sau vineri va fi depusă în Parlament, alături de programul de guvernare
- 16:23 - Panică la metrou după un incendiu. Două stații au fost afectate de fum, pasagerii evacuați din vagoane
- 16:07 - Alertă de mistreți, în cartierul bogaților din Pipera. Oamenii, rugați să rămână în case
- 15:57 - Anchetă EXTINSĂ în cazul exploziei dronei din Portul Constanța. A fost adăugată infracțiunea de distrugere cu consecințe deosebit de grave -DOCUMENT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














