Bucureştiul este una dintre cele mai atractive capitale europene pentru cei care vor să investească în piaţa hotelieră, se arată într-un studiu al companiei imobiliare americane Colliers.

În Capitală, camerele de hotel sunt insuficiente. Mai mult, analiştii apreciază că dezvoltarea mediului de afaceri şi integrarea României în Uniunea Europeană vor duce inevitabil la creşterea cererii. Specialiştii apreciază că până în 2009 vor fi construite în Bucureşti aproximativ 2.000 de camere de hotel. Investiţia va depăşi un miliard de euro.

Din 2000 şi până acum, investitorii din industria hotelieră au preferat să investească în unităţi de trei şi cinci stele. Restul categoriilor, în special cele de două şi patru stele, sunt neacoperite. Cel mai mult se caută, spun specialiştii, hotelurile ieftine, unde tariful pe noapte începe de la 30 de euro, aşa cum se întâmplă în ţările din UE.

În Bucureşti sunt acum aproximativ 7.700 de camere de hotel, cu mult mai puţin decât în alte capitale europene. În Budapesta, de exemplu, sunt aproape 11.000, iar la Praga, peste 12.000.

Cele mai multe camere de hotel din Bucureşti sunt de trei stele - peste 3.600. Există 3.500 de camere de patru şi cinci stele şi aproximativ 600 de una şi două stele.

Analiştii companiei de consultanţă Peacock sunt de părere că piaţa hotelieră de două stele are un potenţial imens de dezvoltare în următorii ani. Pe acest segment, Bucureştiul este deficitar, fiindcă singurele unităţi de acest tip sunt cele moştenite de la regimul comunist, iar condiţiile de cazare lasă de dorit.

Cel mai bine le merge hotelierilor în timpul săptămânii, mai exact de luni până joi, atunci când oamenii de afaceri vin să-şi rezolve treburile pe care le au în Capitală. Cum începe însă weekend-ul, majoritatea pleacă şi asta pentru că Bucureştiul nu a reuşit până acum să-şi dezvolte un turism de weekend, aşa cum fac marile capitale europene.