Localnicii din Bascov, judeţul Argeş, au rămas neputincioşi în faţa naturii dezlănţuite. Puhoaiele care au ajuns şi la patru metri au distrus toată agoniseala oamenilor.
Localnicii au fost ajutaţi de militari să-şi scoată din case mobilierul, dar şi nămolul adus pe ape.
Sute de persoane din localitatea Novaci, judeţul Gorj, au fost evacuate după ce râul Gilort a ieşit din matcă. Puhoaiele au spart digul de protecţie şi au intrat în gospodăriile oamenilor. Viitura a depăşit cinci metri înălţime, iar mai multe familii cu copii au rămas blocate în podurile caselor.
Pompierii au construit baraje din stânci şi saci cu nisip, de-a lungul râului. Trei familii din satul Pociovalişte au fost scoase din case de salvamontişti, după ore în şir petrecute în poduri.
Premierul Victor Ponta a poposit în Novaci, însă după ce debitul râului Gilort a scăzut.
În Bengeşti, patru oameni au fost surprinşi de viitură în timp ce se aflau cu vitele la păscut, în apropierea râului, care s-a umflat pe neaşteptate. Cei patru au rămas pe o insuliţă din mijlocul puhoaielor vreme de două ore, însă până la urmă salvamontiştii i-au adus la mal.
Premierul Victor Ponta a ajuns şi el în localitatea respectivă, unde a zăbovit mai puţin de 10 minute, le-a bătut pe umăr pe victimele viiturii, a dat mâna cu salvatorii şi a promis fonduri pentru un drum din localitate.
Situaţie dramatică şi în Vâlcea. Un sat din comuna Vaideeni a fost izolat după ce o viitură a distrus singurul drum de acces. Sinistraţii, care şi-au pierdut agoniseala de-o viaţă, au fost evacuaţi şi cazaţi la sediul poliţiei.
Ministrul de Interne Gabriel Oprea, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, dar şi Raed Arafat au fost în zonă pentru a evalua pagubele. Ei au dat asigurări că sinistraţii vor primi alimente şi apă.