Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Întreaga reţea de autostrăzi şi drumuri naţionale a fost redeschisă circulaţiei

Autostrada A2 Bucureşti-Constanţa a fost redeschisă integral traficului pentru toate categoriile de vehicule pe tronsonul Bucureşti-Drajna, duminică la ora 09:30, a anunţat Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). Tronsonul Drajna-Feteşti a fost şi el redeschis, însă numai pentru autovehiculele cu masa totală autorizată maximă mai mare de 3,5 tone.

Condiţiile meteorologice nefavorabile care au îngreunat traficul rutier şi naval afectează drastic activitatea de import-export
Condiţiile meteorologice nefavorabile care au îngreunat traficul rutier şi naval afectează drastic activitatea de import-export

Instituţia precizează că, în prezent, întreaga reţea de autostrăzi şi drumuri naţionale este redeschisă circulaţiei după ce ultimul drum naţional închis, 23B  Măicăneşti – Ciorăşti, a fost redeschis sâmbătă, 28 ianuarie, la ora 22.00.

Tronsonul Drajna – Feteşti, a fost redeschis, însă numai pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone. Încă se acţionează pentru deszăpezire, iar poliţiştii opresc circulaţia pe perioade scurte pentru a permite utilajelor să intervină fără incidente. Noul tronson Basarabi – Lazu (în judeţul Constanţa) este încă închis.

Autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mică de 3,5 tone pot circula dinspre Bucureşti către Constanţa (şi invers) pe următoarea rută: A2 Bucureşti – Drajna, DN3A Drajna – Feteşti, A2 Feteşti – Cernavodă, DN22C Cernavodă – Murfatlar, DN3 Murfatlar – Constanţa. Traficul greu se desfăşoară fără restricţii pe ruta A2 Bucureşti – Cernavodă, DN22C Cernavodă – Murfatlar, DN3 Murfatlar – Constanţa.

CNADNR roagă participanţii la trafic să respecte semnalele agenţilor de poliţie rutieră în vederea prevenirii ambuteiajelor. De asemenea, conducătorii auto trebuie să adapteze viteza de deplasare la condiţiile meteo-rutiere existente şi să echipeze vehiculele adecvat (cauciucuri de iarnă, lanţuri, lopată).

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis sâmbătă o atenţionare, valabilă până în data de 3 februarie 2011, conform căreia în Moldova, Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Transilvania şi Maramureş vremea va fi geroasă, mai ales în cursul nopţilor şi al dimineţilor, astfel încât temperaturile minime se vor încadra pe arii extinse între -25 si -15 grade, iar cele maxime diurne vor fi negative.

Având în vedere că pot întâlni porţiuni de carosabil acoperit cu polei, poliţia recomandă conducătorilor auto să conducă cu viteză adaptată şi să mărească distanţa în mers între autovehicule.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro