În 1989 Price a fost condamnat la 15 ani de puşcărie pentru că şi-a atacat fosta nevastă şi pentru că şi-a sechestrat fostul cumnat. „Când am ajuns în închisoare m-au întrebat ce făceam în viaţa „civilă”. Eu eram fotograf profesionist şi cântam şi într-o trupă de rock, la bas. Meseriile astea nu aveau trecere acolo aşa că m-au trimis la bucătărie.” povesteşte el. Acolo s-a împrietenit cu un bucătar profesionist „de patru stele” care se ocupa şi cu ultima masă a condamnaţilor la moarte. „Omul nu mai vroia să facă asta, vroia să-l înlocuiesc eu dar eu am evitat multă vreme să mă implic în aşa ceva. Într-o zi, în ajunul unei execuţii, el lipsea şi a trebuit să mă ocup. M-am străduit să muncesc cât mai bine. A doua zi şeful gardienilor m-a chemat la el şi mi-a spus că cel executat îmi trimisese mulţumiri. Lucrul ăsta chiar m-a marcat. Probabil că eram ultimul om căruia respectivul i-a mai putut mulţumi vreodată pentru ceva.”
Prin tradiţie dar şi prin lege ultima masă a condamnaţilor la moarte din SUA are un statut aparte. Condamnaţii pot cere orice, evident în limita unor posibilităţi fireşti. Închisoarea nu are voie să comande mâncarea în sistem de catering, trebuie să se descurce cu propria bucătărie. În Texas, potrivit lui Price, bucătarii aproximează aceste cereri, înlocuind ce nu există cu ce au la dispoziţie. „Din 1994 nu se mai servesc, de pildă, fripturi. Dacă cineva cere aşa ceva, primeşte un hamburger ornat cu ceapă prăjită. Dar reuşeam să ne descurcăm binişor cu ce aveam la dispoziţie.”
De curând, autorităţile texane au decis să oprească tradiţia acestei ultime mese la discreţie. Condamnaţii mănâncă meniul obişnuit al închisorii. Motivarea a fost economică şi s-a bazat pe cazul lui Lawrence Russell Brewer, condamnat pentru omucidere, care a comandat o cantitate uriaşă de mâncare de care nu s-a atins. Deşi la pensie, Price s-a oferit să asigure gratuit aceste mese pentru condamnaţi dar statul i-a respins oferta.
„Cea mai ciudată cerere pe care am primit-o? Un tip a cerut un recipient cu pământ de pe fundul gropii unde o să ajungă. A primit în schimb nişte iaurt”.









Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M