Interviu cu Nae Caranfil: cum face un român o producţie americană despre comunismul românesc

Cei şase autori ai Marelui Jaf au ispăşit pedepsele dictate de complet de judecată. Şi anume moartea prin împuşcare, pentru bărbaţi, şi închisoare pe viaţă, pentru Monica Sevianu, cea care a inspirat personajul feminin principal din Closer to the Moon. Nae Caranfil realcătuieşte ficţional dosarul respectiv, limitând reconstituirea la minuţia detaliilor de epocă şi rezervându-şi libertatea de a descoperi cele mai plauzibile resorturi psihologice ale unui gest greu de explicat.

Filmul va avea şansa unei distribuţii de excepţie, rolurile principale fiind onorate de nume grele ale ultimilor ani. Vera Farmiga – The Departed (2006), The Orphan (2009), Up In The Air (2009, cu nominalizare la Oscar pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar) şi Source Code (2011) – şi Mark Strong – Body of Lies (2008), Sherlock Holmes (2009) şi Robin Hood (2010)


Ce este, de fapt, Closer to the Moon, din punct de vedere al unui cineast care redescoperă istoria României?

Nu am senzaţia ca redescopăr vreo istorie, nici a României, nici a Mozambicului. Fac un film în momentul în care mă gâdilă o poveste, simt ce simt cei care au participat (sau ar fi putut participa...) la ea, mă seduce o imagine, sau o situaţie, sau un element comic (sunt deosebit de sensibil la astea). Oi fi frivol? Să fie primit. Acest film, în modesta mea filmografie (5 filme prăpădite), nu e nicicum vreo operă programată estetic, nici parte din vreo trilogie, cum e la modă acum să faci cinema de autor. E o poveste care sper să emoţioneze diverşi prieteni de-ai mei. Şi, cum ies des în oraş seara, am mulţi prieteni, drept care ar fi o şansă ca filmul să fie şi un mic succes comercial.

De ce un film în limba engleză?

Aşa mi s-a cerut. Din când în când, trebuie să pleci urechea şi la producător (american, în cazul de faţă). Probabil şi pentru că am studiat limba engleză în şcoală, până la punctul în care mi-am imaginat (în tinereţe) că Hollywood-ul ar fi o adresă obligatorie pentru mine. Am scris scenariul în română, convins că va fi produs şi vorbit în româneşte. Guess what? Singura ofertă (de nerefuzat) a sosit din America, cu condiţia limbii engleze, oarecum răspândită pe glob. Remember. "Doctor Jhivago", "Dangerous Liaisons", ""Amadeus", "The Pianist?". Nu s-a plâns nimeni, din câte ştiu eu, de trădare naţională.

Va fi un film cu montări spectaculoase. Ai o aplecare spre „maximalism” în ultimul timp?

N-am nici un fel de înclinaţie spre a-mi complica existenţa ca regizor. Nu-mi place să mă trezesc devreme, mă inhibă echipele mari, zecile de figuranţi, nu am bucurii secrete din a-mi exhiba autoritatea. Totul se reduce la un fel de handicap al imaginaţiei, care, la momentul iniţial al scrierii scenariului, refuză mica "felie de viaţă", ca formulă narativă, şi se încăpăţânează să se arunce în poveşti complexe, care pot fi în acelaşi timp captivante pentru public şi importante, personal, pentru mine. Iar eu (nu spuneţi la nimeni!) sunt schizofrenic. Îmi plac şi Bergman, şi Arnold S.

Nae Caranfil se află în pregătiri cu Closer to the Moon, urmând să intre în filmări la începutul lunii septembrie. Deocamdată, partea română a distribuţiei se antrenează intens să pronunţe corect replici de genul „So, now we’re doing gangster movies, aren’t we?” Şi, foarte curând, va fi rândul actorilor britanici să înveţe cum se rostesc numele româneşti. Mirel. Viorel. Gogu. Dumi. Şi Nae, de ce nu.

Imagini din Marele Jaf Comunist, de Alexandru Solomon