Era un om de care chiar şi membrilor importanţi din aparatul de stat le era frică. Nu avea scrupule şi nici milă. Se spune despre el că aresta şi trimitea la şantierul Canalului Dunăre-Marea Neagră pe oricine, dacă aşa voia conducătorul iubit. Într-un interviu acordat la finele lui 1992, Ion Dincă a vorbit despre vremurile în care susţine că a făcut ordine în ţară.
Ion Dincă: S-a scris în presă că umblam cu pistolul mitralieră la schimbătorul de viteză, că aveam cătuşe înauntru, că aveam mandate de arestare. Nu aveam nevoie de aceste lucruri, pentru că eu aveam ofiţer cu mine şi alţii care, dacă aveam nevoie să fac aşa... Eu am scris în presă pe cine am trimis în justiţie şi de ce am trimis în justiţie, că am trimis 14 cazuri. Nu de ţărani şi nu cum spunea Miclea cu ştiuletele. Nu de ăştia am trimis, nu pentru acel lucru, nu cum a spus Miclea că dacă mai stăteam eu mult la Agricultură rămânea ţara fără ţăraani. Eu le socot îndreptăţite şi dacă actuala conducere ar tolera asemenea lucruri, nu ar mai fi conducere şi i-ar lua câinii mămăliga din mână.
Dincă a fost primar al Capitalei între 1976 şi 1979, aşa că i-a revenit misiunea de a reface oraşul după cutremurul din 1977. Şi tot în mandatul lui a fost pusă în practică dorinţa lui Ceauşescu de a înlocui centrul vechi al Bucureştiului cu un centru civic. El a coordonat demolarea bisericii Enei şi a cinematografului Moşilor. Şi tot el a fost cel care le-a interzis oamenilor să îşi închidă balcoanele, de unde porecla Balconetti. Acelaşi Dincă a fost mai târziu ministru al Construcţiilor, iar revoluţia l-a prins în funcţia de prim-vicepremier. De pe această poziţie, pe 22 decembrie, a mobilizat maşinile Salubrităţii să cureţe sângele tinerilor ucişi în centrul Capitalei. În ciuda acuzaţiilor de complicitate la genocid, liderul comunist vorbea despre procesul în care a fost condamnat la închisoare pe viaţă ca despre un spectacol.
Ion Dincă: Din raţiuni politice a trebuit, probabil pentru liniştea opiniei publice, ca după 23 de zile de anchetă, pe 27 ianuarie (1990), sâmbata la ora 13.00, când este ora de maximă audienţă, să înceapă procesul nostru. Şi pe 2 ( februarie) s-a terminat deja cu sentinţa. În patru zile s-a terminat tot procesul.
Pentru acuzaţia care i-a fost adusă - complicitate la genocid, Dincă a fost condamnat la închisoare pe viaţă. Iar în decembrie 1992 nu credea că va mai fi liber vreodată. Motivul: nu avea deloc încredere în justiţia post-decembristă.
Ion Dincă: Ce mă încălzeşte pe mine că nu va mai spune cu „autor” la genocid şi rămân la “omor deosebit de grav”, unde pedeapsa poate să fie aceeaşi, tot pe viaţă. MUSCA Din Comitetul Politic Executiv unii au fost condamnaţi la 12, 14 şi 16 ani, fără ca să fie prezenţi, fără să vorbească, fără să aibă apărare şi s-au dat condamnări din oficiu. În istorie, un asemenea proces nu se mai cunoaşte în afară de cel al lui Pierre Laval, fostul prim-ministru al Franţei în cel de-al doilea Război mondial, care a fost condamnat deşi el era acolo, a fost dat afară din sală.
Câteva luni mai târziu însă, Curtea Supremă de Justiţie i-a redus pedeapsa la 15 ani de închisoare, pentru complicitate la omor deosebit de grav şi complicitate la tentativă de omor deosebit de grav. Iar după doar un an, adică în 1994, Ion Dincă a fost pus în libertate. Fostul lider comunist s-a bucurat de democraţie până în 2007, când a fost răpus de un accident vascular, la vârsta de 79 de ani. Până în ultima zi a vieţii, Dincă s-a declarat mândru de realizările sale. ,,Nu sunt un nostalgic comunist, dar vreau să spun că am făcut sute de obiective economice în ţara asta", declara el cu puţin timp înainte de a muri. Şi tot el spera să vină o zi în care meritele lui Nicolae Ceauşescu să fie recunoscute de popor.
Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M