Andrei Hrebenciuc era un obişnuit al tabloidelor din cauza colecţiilor sale de iubite celebre şi de maşini de lux. Acum, fiul liderului PSD Viorel Hrebenciuc vrea să-şi schimbe radical imaginea şi s-a apucat de scris tratate despre criza mondială.
"Iluzia. Erou şi antierou în crizele economice", aşa cum se numeşte opera, se vrea a fi cea mai nonconformistă carte din acest domeniu. Iar când afirmă acest lucru, Andrei Hrebenciuc are cu ce compara. Tânărul susţine că a citit 70 de cărţi ale unor renumiţi analişti economici, special pentru scrierea primului său volum din cariera de scriitor.
"Pentu că majoritatea cărţilor pe care le-am citit despre crizele economice prezintă oarecum o descriere succintă a anumitor crize, eu am încercat să îmbin şi cu latura psihologică şi să găsesc oarecum nişte tipare de comportament uman care ne fac să creăm aceste bule speculative care mai apoi produc aceste nebunii, în diferite pieţe", a declarat Andrei Hrebenciuc pentru REALITATEA.NET.
Cu alte cuvinte, cartea ar terbui să le explice oamenilor de rând ce anume au greşit în comportamentul lor economic pe perioada crizei financiare.
"Am un capitol dedicat aşa-numitelor decizii raţionale sau a scurt-circuitelor care se întâmplă la nivelul nostru decizional şi veţi găsi acolo nişte exemple care poate vă vor surprinde în ideea în care continuăm să facem nişte greşeli fără să fim conştienţi de asta, anumite decizii economice. Şi societatea în care trăim e oarecum mult mai complicată. Ca să vă dau un scurt exemplu, deciziile pe care le ia un om din societatea actuală le lua un om într-o lună în Grecia Antică. Ca număr vorbesc. Deci suntem confruntaţi cu mult mai multe decizii economice într-o zi".
Andrei Hrebenciuc a dezvăluit şi scurte fragmente din cartea sa, înainte să o publice, care îl vor ajuta pe cititor să îşi schimbe percepţia.
"O să fac referire la un studiu care s-a întâmplat în universităţile americane. Studenţii erau rugaţi să îşi treacă înainte să intre într-o sală ultimele două numere ale asigurărilor sociale. După care erau puşi să liciteze, odată ce intrau în sală, asupra unor obiecte pentru care ei nu aveau un preţ relativ targhetat în cap. Deci nu ştiau exact care e valoarea lor. Cei care au scris între 80 şi 99 au licitat mai mult de trei ori decât ceilalţi. Vă daţi seama că nu are nicio legătură numărul asigurărilor sociale de la final cu preţul pe care l-ai licitat. Şi aici se vede foarte bine aşa-numitul efect ancoră. Încă un exemplu pe care îl întâlnim deseori la raft. Preţul, aţi văzut că de multe ori e 3,99 în loc de 4 sau 4,99 în loc de 5. Ăsta e legat tot de efectul ancoră şi multe dintre marile companii de afară cunosc aceste efecte", a explicat Andrei Hrebenciuc.
În opinia lui, aceste capitole ar trebui să îi facă pe români mai conştienţi de propriile greşeli.
"Te face oarecum conştient de anumite greşeli sau măcar începi să realizezi că faci anumite greşeli în comportametul economic. Şi sper ca după ce citesc asta măcar să îşi ridice nişte semne de întrebare asupra comportamentului pe care îl au să nu mai creăm o bulă speculativă de genul celei care a fost în piaţa imobiliară din România, lucruri care pot dăuna foarte rău în viitor ", a mai spus Andrei Hrebenciuc.
Din această carte ar putea trage câteva învăţăminte chiar şi membrii actualului Executiv, însă, în realitate, Andrei se joacă de-a "eroul şi antieroul" când vine vorba de acest lucru. El nu îi poate obliga pe cei de la Putere să îi citească opera, însă le-o recomandă.
"Doar dacă o să o cumpere, sau vor fi interesaţi. În mare parte nu se referă foarte mult la economia românească. În general este o sinteză a crizelor financiare care au fost în vestul Europei, în America, dar pe parcursul cărţii sunt întregi pasaje care se potrivesc şi societăţii româneşti şi am putea trage anumite învăţăminte de acolo. [...]Da le poate schimba cu siguranţă percepţia asupra economei şi în special asupra acestor tipare comune pe care le întâlnim în crizele financiare", a mai spus tânărul profesor la ASE .
Şi mesajul cărţii "Iluzia. Erou şi antierou în crizele economice", ar putea fi un bun sfat pentru Executiv.
"Această carte ne învaţă că, deşi am progresat în ultimele secole ca civilizaţie, continuăm să facem aceleaşi greşeli, ceea ce e cel puţin ciudat".
El a explicat în exclusivitate pentru REALITATEA.NET de ce nu a dat până acum buzna în birourile oamenilor de la Putere să le dea sfaturi despre cum am putea depăşi mai uşor criza.
" În general am un simţ destul de ridicat al penibilului şi cred că sunt destul de tânăr ca să dau sfaturi ministrului sau prim-ministrului. Deci nu am avut astfel de discuţii. Am prieteni care lucrează în Ministerul de Finanţe şi cu care discut, dar nu la un nivel foarte ridicat", a declarat Andrei Hrebenciuc.
El a recunoscut că nu toate măsurile anti-criză luate de actualul Guvern au fost benefice ţării noastre, dar susţine că nu acesta a fost motivul pentru care a decis să scrie o carte despre criza economică.
"O să mă abţin de la prea multe comentarii pentru a nu da o anumită tentă. Din păcate aici, este o problemă pe care o avem. Suntem o societate aşa-zisă capitalistă de foarte puţin timp. Americanii sau alte societăţi au tecut prin astfel de crize de mai multe ori în istorie, au un alt comportament, autorităţile ştiu cum să intervină. La noi a fost oarecum o necunoscută şi ne-am adaptat şi noi şi unele măsuri au fost bune dar multe din ele poate au influenţat negativ desfăşurarea crizei", a mai spus Andrei Hrebenciuc.
Adevăratul motiv pentru care a scris un volum numai despre crizele economice din mai multe state, a fost însă altul: din pasiune pentru acest domeniu.
" În primul rând pentru că asta este ocupaţia mea, sunt asistent şi predau trei materii de economie la ASE şi am simţit nevoia, odată cu începrea crizei financiare din America să studiez mai atent acest subiect", a explicat Andrei Hrebenciuc pentru REALITATEA.NET.
Concluzia cărţii este însă usturătoare şi din păcate valabilă pentru mai multe state, nu numai pentru ţara noastră.
"Concluzia mea e după cât am citit: suntem destul de deştepţi ca să rezolvăm fiecare criză financiară, pe alocuri dar destul de proşti să intrăm în următoarea, asta este esenţa cărţii".
Andrei Hrebenciuc îşi va lansa cartea în trei oraşe din ţară , Bucureşti, Bacău şi Cluj. Întrucât este primul volum lansat pe piaţă, tânărului îi este greu să estimeze numărul exact al exemplarelor vândute, însă se aşteaptă să se cumpere aproximativ 2.000 - 3.000 într-un an.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M