Efoturile băncilor centrale de a readuce la echilibru pieţele de capital s-au soldat cu un eşec total. Bursele nu s-au stabilizat, mai mult au înregistrat pierderi fără precendent, iar în unele cazuri şedinţele de tranzacţionare au fost suspendate. Şi totul în contextul în care Fondul Monetar Internaţional anunţă un viitor sumbru pentru economia mondială.
Creşterea economică în Statele Unite nu va depăşi 0,1% în 2009, în timp ce în Uniunea Europeană aceasta va fi de maxim 0,2%. După ce numeroase bănci centrale au redus dobânda de politică monetară, guvernul britanic a venit şi el cu un plan de urgenţă. O parte din instituţiile financiare ar putea fi naţionalizate în limita a 65 de miliarde de euro. Wall Street a scăzut miercuri cu două procente în timp ce bursa din Sao Paolo a pierdut aproape patru. Terapia şoc aplicată de băncile centrale a fost salutată de Franţa, Germania şi Statele Unite. Însă analiştii sunt de părere că scăderea dobânzii, aplicată de Rezerva Federală nu va fi suficientă pentru scoaterea Americii din criză.
Secretarul Trezoreriei, Henry Paulson avertizează că şi alte instituţii financiare ar putea intra curând în faliment în ciuda planului de redresare a economiei votat de Camera Reprezentanţilor. În paralel liderii europeni încearcă să pună capăt neîncrederii care domină piaţa de capital.
Guvernul italian a aprobat un plan prin care atât băncile cât şi investitorii vor fi protejaţi de efectele crizei globale. Premierul Silvio Berlusconi a dat asigurări că nicio instituţie financiară din peninsulă nu va da faliment. Se vorbeşte tot mai intens de un plan de acţiune la nivel european, deşi mulţi rămân sceptici în faţa unei astfel de strategii, care nu s-a dovedit tocmai un succes în Statele Unite.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M