Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Internazionale Milano a sărbătorit 100 de ani de la înfiinţare

Fotbal internaţional

Clubul italian Internazionale Milano a sărbătorit ieri 100 de ani de la înfiinţare, iar ceremoniile au început de sâmbătă seara, după meciul câştigat cu 2-0 în faţa lui Reggina, informează site-ul oficial al echipei.

Gianfelice Facchetti, fiul fostei glorii a clubului milanez, Giacinto Facchetti, a deschis festivităţiile de celebrare a celor 100 de ani prin recitarea unei poezii despre istoria echipei, iar ceremonia a continuat cu o paradă a drapelelor ţărilor din care au făcut parte jucătorii care au evoluat în ultimul secol la Inter.

Pe stadionul Giuseppe Meazza a fost invitat şi un cuplu de chinezi, fiind primii care s-au căsătorit pe un stadion din vestul Europei. Ei au adus şi un afiş lung de opt metri pe care erau scrise mesaje din partea a 10.000 de fani chinezi ai lui Internazionale. Cântăreţul italian Adriano Celentano a continuat spectacolul care a avut loc pe stadion, apoi şi-a făcut apariţia preşedintele clubului, Massimo Moratti, care a fost aplaudat îndelung de miile de spectatori.

Galeria lui Inter, cunoscută sub numele de "Curva Nord", a realizat o coregrafie specială pentru aniversarea celor 100 de ani, iar imagini dintr-un documentar despre istoria lui Inter au fost proiectate înaintea paradei a peste 200 de foşti jucători ai echipei. La finalul petrecerii de pe stadion, fanii au sărbătorit şi în piaţa din faţa Domului din Milano, loc unde a mers şi preşedintele Massimo Moratti.

Internazionale Milano este singura echipă din Italia care a evoluat numai în prima ligă, iar în istoria de 100 de ani a cucerit 15 titluri de campioană, 5 Cupe ale Italiei, 5 Supercupe, 3 Cupe UEFA, două Cupe Intercontinentale şi două Cupe ale Campionilor.

Foto: www.inter.it
Sursa: NewsIn
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro