Bercea Mondial şi nepotul său s-au urmărit cu maşinile în localitatea doljeană Mărunţei. La un moment dat Bercea a frânat brusc, iar nepotul său nu a putut stăpâni maşina sa şi a intrat în cea a unchiului. Bercea a fost transportat la spitalul din Slatina, deşi nu avea leziuni vizibile.
"Sandu Anghel s-a răsturnat cu maşina proprietate personală după ce aceasta a fost lovită din spate de un autoturism condus de nepotul acestuia, pe raza localităţii Mărunţei. În momentul de faţă, acesta se află la spital şi primeşte îngrijiri medicale. El are numeroase traumatisme şi este suspect de fractură toracică. Nepotul acestuia este audiat de colegii mei", a declarat Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, pentru NewsIn.
"Bercea a fost victima unui accident rutier, dar şi a unei agresiuni. Este echilibrat respirator, cardiovascualar şi neurologic. A fost vorba de un traumatism craio-cerebral uşor. O contuzie crevicală şi un traumatism toracic", a declarat medicul de gardă de la Spitalul din Slatina la Realitatea TV.
O trupă DPIR şi mai mulţi poliţişti au fot trimişi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina pentru a preîntâmpina izbucnirea unui scandal între membrii clanului Bercea.
"Avem la faţa locului o trupă DPIR şi mai mulţi colegi. În momentul de faţă, nu vă pot spune numărul lor exact, pentru că între timp au mai plecat câţiva de acolo. Forţele de ordine vor rămâne la spital atâta timp cât Sandu Anghel va primi îngrijiri medicale", a mai afirmat Claudia Radu.
Între membrii familiei lui Sandu Anghel au avut loc mai multe incidente, în ultima perioadă. Ultimul incident între membrii clanului Bercea a avut loc la începutul acestei săptămâni, când o nepoată a lui Sandu Anghel a acuzat-o pe soţia acestuia şi pe unul dintre fii că ar fi lovit-o chiar în incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina. Femeia le-a declarat poliţiştilor că, după incidentul din spital, a plecat cu intenţia de a merge la domiciliul ei, în Drăgăneşti Olt, şi că, în timp ce se afla în staţia de taxi din faţa spitalului, în zonă a oprit Sandu Anghel, care a obligat-o să urce în autoturismul său. Femeia susţine că Anghel a pornit autoturismul şi că, în timp ce mergeau, i-a cerut să părăsească spitalul, iar, după aproximativ 500 de metri, a obligat-o să coboare din maşină.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M