O sesiune extraordinară pe tema adoptării legilor siguranţei nu va fi convocată până când comisiile parlamentare de specialitate nu vor elabora rapoarte privind situaţia din domeniul securităţii naţionale.

Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, împreună cu liderii grupurilor parlamentare, ministrul pentru relaţia cu Parlamentul şi membrii comisiilor de specialitate se vor întâlni joi pentru a decide care va fi soarta legilor siguranţei a căror adoptare trebuie urgentată aşa cum a cerut preşedintele Băsescu.

Comisiile de apărare şi cele de control asupra SRI şi SIE vor face, până pe 15 august, audieri şi vor prezenta birourilor permanente rapoarte-sinteză.

Ordinea de zi a şedinţei birourilor permanente reunite de joi va avea trei puncte: demisiile celor doi directori ai SRI şi SIE, solicitările unor grupuri parlamentare privind posibilitatea convocării unei sesiuni extraordinare şi o solicitare a Parlamentului către Guvern de a prezenta o informare privind stadiul finalizării pachetului de legi care se referă la siguranţa naţională.