Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Instanţa supremă confirmă mandatul european de arestare emis pe numele lui Marin Cioroianu

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, miercuri, să confirme mandatul european de arestare emis pe numele lui Marin Cioroianu, românul acuzat de implicare în uciderea fiului cel mare al preşedintelui Ciadului, acesta urmând să fie predat autorităţilor franceze.

Foto: wikimedia.org
Foto: wikimedia.org

Decizia instanţei va fi comunicată autorităţilor franceze.

Instanţa supremă a admis, astfel, recursul procurorilor împootriva sentinţei Curţii de Apel Târgu Mureş. De asemenea, judecătorii i-au admis în parte şi recursul lui Cioroianu şi au stabilit ca, în cazul în care acesta va primi o pedeapsă, să o execute în România.

Accesul presei la proces nu a fost permis, deşi ar fi trebuit să se discute cazul în şedinţă publică.

Completul de nouă judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, luni, 15 decembrie, să nu trimită la Curtea Constituţională procesul privind conformarea mandatului european de arestare a lui Marin Cioroianu.

Brahim Deby, în vârstă de 27 de ani, fiul cel mare al preşedintelui Ciadului, a fost găsit mort în dimineaţa zilei de 2 iulie 2007 în parcarea imobilului în care locuia în Courbevoie (Hauts-de-Seine). Tânărul ar fi fost victima unei "ambuscade", mai mulţi bărbaţi cu cagule, care s-au dat drept poliţişti, imobilizându-l la pământ. Presa franceză a scris că s-a folosit şi un pistol de tip Taser, pentru şocuri electrice. Agresorii, care au fost surprinşi de camerele de supraveghere în timp ce îl urmăreau pe Deby, au vrut să obţină cheile apartamentului său, pe care, de altfel, l-au devastat, părând să caute ceva anume.

Autopsia a stabilit, potrivit presei franceze, că moartea lui Deby a survenit ca urmare a asfixierii cu praful provenind de la un extinctor găsit alături de cadavru. Victima mai avea o plagă la cap, despre care nu se ştie cum a fost provocată, dar poliţiştii au spus că nu avea legătură cu decesul tânărului.

Pe 27 noiembrie, Marin Cioroianu a fost dus la Curtea de Apel Târgu Mureş, pentru ca mandatul său internaţional de arestare să fie confirmat de instanţă, însă ambele părţi, suspectul şi Parchetul, au declarat recurs, care urmează să fie judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro