Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Instanţa: Băsescu "a săvârşit un act de violenţă fizică" asupra copilului în 2004 VIDEO

Judecătoria Sectorului 1 arată, în motivarea deciziei din 19 octombrie, prin care i-a dat dreptate lui Traian Băsescu în procesul cu Dinu Patriciu, că din probele de la dosar rezultă că Băsescu "a săvârşit un act de violenţă fizică asupra minorului aflat în public la mitingul electoral din 2004".

Băsescu: Am fost unul dintre politicienii care s-au bătut pentru a nu fi izolaţi
Băsescu: Am fost unul dintre politicienii care s-au bătut pentru a nu fi izolaţi

Astfel, instanţa a analizat declaraţia martorului Constantin Felix Tătaru, ce a participant şi a filmat mitingul electoral din anul 2004, având vizibilitate asupra întregii scene şi a publicului, din care "rezultă că nu l-a văzut pe reclamant (Traian Băsescu, n.r.) să fi lovit vreun copil şi nici ca publicul să fi avut vreo reacţie neobişnuită".

În schimb, se arată în motivarea Judecătoriei Sectorului 1 din 19 octombrie, "din declaraţia martorului Meleşcanu Teodor Viorel, ce s-a aflat în timpul desfăşurării evenimentului electoral din anul 2004, pe scenă, în rândul al doilea din spatele reclamantului, la o distanţă de aproximativ 3-4 metri, se reţine că a avut loc un incident, în cadrul căruia reclamantul s-a apropiat de marginea scenei şi a întins microfonul unui copil ce a făcut afirmaţii defăimătoare, care însă, nu au fost auzite foarte clar de publicul agitat şi care ovaţiona".

Instanţa a reţinut că Meleşcanu a menţionat expres că "la un moment dat, copilul a făcut un pas în spate, dar că nu poate preciza din ce motiv, că înălţimea copilului nu depăşea nivelul scenei şi că nu a observat ca persoanele din public, din apropierea copilului, să fi avut vreo reacţie faţă de incident". Totodată, se spune în motivare, martorul a declarat, în faţa instanţei, că Dinu Patriciu a participat la acel miting, aflându-se în rândul din faţa sa, spre stânga scenei, "şi că ar fi putut să vadă acest incident, din locul în care se afla, fără însă a avea această certitudine". Mai mult, Meleşcanu a declarat că "în cercul organizatorilor mitingului, au fost discuţii ulterioare cu privire la modul de organizare şi modul în care copilul a luat cuvântul”.

"Analizând coroborat aceste declaraţii, instanţa reţine că martorul Meleşcanu Teodor Viorel nu a descris în mod direct  ăvârşirea faptei, dar a arătat că a observat efectele producerii acesteia", se spune în motivare.

Pe de altă parte, instanţa a avut în vedere şi declaraţiile lui Traian Băsescu, de la o emisiune televizată din 22 decembrie 2009, în cuprinsul căreia a arătat expres „...eu ştiam că l-am împins pe acel copil...”.  "Sub aspectul forţei probante, declaraţia reclamantului are valoarea unei mărturisiri extrajudiciare verbale, care - în conformitate cu dispoziţiile art. 1204 şi 1205 C.Civ. - poate fi folosită ca probă, împotriva celui care o face, în pricinile în care este permisă administrarea probei cu martori", spune instanţa

"În temeiul probelor arătate mai sus şi ţinând cont că prin verbul „a împinge” se înţelege şi „a îmbrânci” (conform DEX, ediţia 1998), instanţa reţine că reclamantul a săvârşit un act de violenţă fizică asupra minorului aflat în public, la mitingul electoral din 2004. Sub acest aspect, instanţa subliniază că nu este învestită cu o acţiune având ca obiect tragerea la răspundere a reclamantului pentru această faptă săvârşită în septembrie 2004", se arată în motivarea deciziei din 19 octombrie a Judecătoriei Sectorului 1.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro