Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Inspectorul general al ISJ Vrancea a fost suspendat din funcţie

Iordache Bostan susţine că este vorba despre o dispută politică.

Iordache Bostan a fost suspendat de la conducerea ISJ Vrancea
Iordache Bostan a fost suspendat de la conducerea ISJ Vrancea

Inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vrancea, Iordache Bostan, a fost suspendat joi din funcţie printr-un ordin al ministrului Educaţiei. Reprezentanţii MECTS susţin că pe numele lui Bostan a fost înregistrată o plângere penală la Direcţia Juridică din cadrul Ministerului.

Şeful ISJ a aflat de suspendare chiar înainte de începerea şedinţei Consiliului Consultativ şi a susţinut de la început că este vorba despre o dispută politică. "Ministerul Educaţiei mi-a înscenat o plângere penală, nu ştiu unde - la Parchet, la Poliţie - prin care se doreşte să fiu suspendat din funcţie. Sunt singurul inspector şcolar general care nu face parte din PDL. Şi nu au vrut să suporte nici măcar unul", afirmă şeful suspendat al ISJ Vrancea.

Bostan spune că nu a făcut nicio greşeală astfel încât să fie depusă o plângere penală şi acuză Ministerul de politizare. "Voi face politica Ministerului dar nu a persoanelor. Persoane care ar trebui schimbate. Jumătate din Minister e înţepenit. Oameni care lucrează de zece ani şi ăia nu mai sunt schimbaţi” susţine Iordache Bostan.

Fostul şef al ISJ intenţionează să atace în instanţă decizia Ministerului. Între timp, locul său a fost luat de adjunctul Stan Rogoz. Acesta nu a dorit să comenteze decizia de schimbare, afirmând doar că "toată lumea ştie că sunt trei funcţii politice în ISJ".

Potrivit ordinului de suspendare, decizia rămâne valabilă până la soluţionarea definitivă a cercetării penale sau a rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro