Poliţia a declarat că aceste desene reprezintă litere de aproximativ 30 de centimetri înălţime, dar a refuzat să dezvăluie mesajul acestora. Un purtător de cuvânt a precizat însă că acesta nu făcea referiri specifice la Papa Benedict.
Vaticanul se confruntă cu acuzaţii potrivit cărora a ascuns cazuri de abuzuri comise în trecut de preoţi asupra unor copii, în Statele Unite şi ţări europene.
Cele mai recente acuzaţii s-au concentrat asupra rolului Papei Benedict în aceste abuzuri, în perioada în care era arhiepiscop în Germania natală şi apoi în perioada în care a fost preşedintele Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M