Agenţia Associated Press a difuzat, miercuri, imagini din timpul unei întâlniri de acum zece ani între fostul spion rus Alexander Litvinenko şi alţi doi agenţi ai serviciilor speciale ruse. Întrevederea a fost filmată de un jurnalist rus de investigaţii, care susţine că spionii l-au contactat în 1998 şi l-au rugat să facă publică înregistrarea, dacă vreunul dintre ei moare.

Cei trei agenţi ai serviciilor speciale ruse susţin că superiorii lor le-au ordonat să asasineze sau să răpească personalităţi care deranjau puterea de la Kremlin.

"Nu mă tem pentru viaţa mea, nu m-am temut niciodată. Dacă mi-ar fi frică, nu aş face ce fac acum. Dar mă tem pentru viaţa soţiei mele şi a copilului meu", a declarat Litvinenko.

Alexander Litvinenko, care a fost otrăvit anul trecut la Londra cu poloniu 210, a lansat o serie de acuzaţii la adresa superiorilor săi de la acea vreme.

"Înţelegem ce armă puternică este un serviciu secret, dar ştim şi că oamenii care dau ordine se folosesc de poziţiile lor ca să-şi umple buzunarele. De asta nu vrem să răpim oameni, să comitem asasinate la comandă şi să participăm la toate astea.[...] Dacă oamenii aceştia nu sunt opriţi, fărădelegea va domni în Rusia", a mai spus Alexander Litvinenko, fost spion rus.

Alexander Litvinenko a afirmat în înregistrare că a primit ordin să-l asasineze pe magnatul rus, Boris Berezovsky, însă şeful lui de la acea vreme a negat. Înregistrarea a apărut la numai o zi după ce procuratura britanică a pus sub acuzare un alt fost spion rus, Andrei Lugovoi, pentru asasinarea lui Alexander Litvinenko. Ministerul rus al Afacerilor Externe şi Procuratura rusă au anunţat că Andrei Lugovoi nu va fi extrădat, iar acesta spune că este nevinovat şi că a fost şi el victima unui atac cu substanţe radioactive.