"Stratul de zăpadă nu cedează aşa uşor şi doar în combinaţie cu precipitaţii abundente creează pericolul unor inundaţii. Până la sfârşitul lunii nu va fi cazul unor inundaţii în nici o zonă din ţară", a declarat hidrologul INHGA.
Temperaturi de până la 6 grade Celsius, în următoarele 24 de ore
Un raport privind situaţia hidrometeorologică şi a calităţii mediului al Ministerului Mediului arată că temperaturile maxime prognozate în următoarele 24 de ore vor avea valori pozitive la nivel naţional, inclusiv în Bucureşti, şi se vor încadra între -4 şi 6 grade Celsius, scrie Agerpres.
Potrivit comunicatului, în intervalul 20 februarie, ora 09.00 - 21 februarie, ora 09.00, în ţară, vremea se va menţine rece, iar cerul va fi mai mult noros în regiunile vestice, nordice şi centrale, unde, temporar, vor cădea precipitaţii mixte în cursul zilei şi mai ales sub formă de ninsoare noaptea.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M