"Nivelul ridicat al datoriilor în valută, de 63% din sold în sectorul privat, respectiv 55% în sectorul public, pune România într-una din cele mai proaste poziţii din regiune, obligaţiile financiare externe nete depăşind 60% din PIB, riscuri la care se adaugă legăturile financiare strânse cu Grecia, echivalente cu 16% din PIB", avertizează analiştii ING Bank.
Poziţia externă dificilă, creşterea economică slabă şi tensiunile de pe pieţele externe de credit prevestesc deprecierea leului, însă potenţialul de scădere este limitat de posibile intervenţii BNR.
Agenţia Standard & Poor's (S&P) a retrogradat vineri seara ratingurile a nouă ţări din zona euro, coborând cu o treaptă inclusiv calificativele AAA ale Franţei şi Austriei.
Recesiunea care se anunţă în acest an în zona euro va împinge şi economia românească către scădere în primele două trimestre, din cauza reducerii cererii pentru exporturi, dar cheltuielile electorale vor compensa parţial acest efect.
Astfel, ING anticipează o creştere economică de 0,8% pentru România în acest an, după plus 3% în 2011, datorată cererii solide pentru exporturi şi recoltei agricole foarte bune, care a generat o treime din avansul PIB.
Analiştii bancari cred că BNR va reduce din nou dobânda de politică monetară în prima parte a anului, însă impactul pozitiv al acestor măsuri asupra creşterii va fi limitat de tensiunile din pieţele de credit, probabil accentuate de intervenţiile băncii centrale pe piaţa valutară.
În industrie, şocurile externe ar trebui să inducă o contracţie uşoară, în timp ce consumul pare să reziste, datorită încrederii generate de inflaţia scăzută, dar şi ca urmare a atmosferei pesimiste din ultimii ani, după scăderi salariale şi creşterea TVA.
Inflaţia ar putea coborî spre 2% în al doilea trimestru al acestui an, lăsând spaţiu de manevră pentru BNR să reducă dobânda cheie spre 5,5%, anticipează ING. În a doua parte a anului, inflaţia urmează să urce spre 4,2%, din cauza volatilităţii preţurilor alimentelor, antrenată şi de perspectiva unui an agricol slab, sub medie, după unul foarte bun.
Şomajul va creşte uşor din cauza condiţiilor economice dificile, evoluţie care va afecta profitabilitatea băncilor, prin creditele neperformante, mai mult decât consumul, estimează analiştii ING Bank.
"Retragerea finanţării externe pare cel mai îngrijorător risc pe termen scurt, în special ţinând cont de ponderea obligaţiilor externe din sistemul bancar, mai ridicată decât în alte state membre UE din regiune", notează ING.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M