Potrivit comunicatului remis de Centrul Infotrafic, stratul de zăpadă depus pe carosabil este nesemnificativ şi nu îngreunează circulaţia, mai ales că a fost împrăştiat material antiderapant, conform NewsIn.
Infotrafic le reaminteşte turiştilor care doresc să ajungă în staţiunea gorjeană Rânca despre faptul că drumul naţional 67C are declivitate mare şi este necesară echiparea autovehiculelor cu anvelope de iarnă şi lanţuri antiderapante, mai ales că între kilometrii 30 şi 34+200 metri zăpada de pe carosabil măsoară între unu şi trei centimetri. Pe porţiunea kilometrică 0 - 30 utilajele au îndepărtat zăpada, iar drumul este umed. Pentru prevenirea accidentelor rutiere, un echipaj de poliţie controlează autovehiculele pe raza localităţii Novaci, nepermiţând accesul către Rânca celor neechipate pentru circulaţia în condiţii de iarnă.
De asemenea, vineri, pe DN1, dispeceratul de monitorizare a traficului de la Bărcăneşti a înregistrat pe sensul de mers Bucureşti - Ploieşti 15.649 de autovehivule, iar sâmbătă 15.398. Cu toate acestea, în zona staţiunilor montane de pe Valea Prahovei circulaţia a fost mai redusă faţă de săptămâna trecută. Duminică, în jurul orei 12:30 a început să se formeze o coloană de autovehicule între Buşteni şi Azuga, pe sensul de mers către Bucureşti. Se aşteaptă ca vârful de trafic să fie spre lăsarea serii, când turiştii vor părăsi în număr mare pârtiile, apreciază reprezentanţii Infotrafic.
În aceste condiţii, poliţiştii îi sfătuiesc pe şoferi să circule cu viteza adaptată la condiţiile de drum, să nu bruscheze comenzile autovehiculului, să folosească luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, iar când se circulă în coloană să evite depăşirile.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M