Ovulele imature sunt prelevate din ţesut ovarian, sunt aduse la
maturitate în condiţii speciale de laborator şi apoi sunt îngheţate şi
păstrate pentru viitor, când persoana de la care au fost prelevate se
hotărăşte să aibă copii.
Echipa de cercetători de la Hadassah
Hebrew University Medical Centre din Ierusalim a reuşit să facă
posibilă recoltarea de ţesut ovarian de la tinere diagnosticate cu
cancer, pentru a le da înapoi acestora peste câţiva ani, ovule
mature.
Cercetătorii israelieni au lucrat cu 19 paciente, cu vârste între cinci
şi 20 de ani, şi au reuşit să recolteze, în medie, nouă ovule de la
fiecare pacientă, mai mult de o treime dintre acestea fiind
maturizate cu succes.
Procedura, care va fi disponibilă pacientelor, cel mai devreme în 2013, oferă speranţa de a avea copii pacientelor diagnosticate cu cancer încă de la vârste fragede, care deseori rămân infertile în urma bolii.
"Abilitatea de a trata cancerul creşte de la an la an, iar persoanele
diagnosticate cu această boală au tot mai multe şanse de supravieţuire,
aşa că, acum, este important ca supravieţuitorii să poată avea o viaţă
bogată, fericită, incluzând capacitatea de a avea copii", a declarat
preşedintele Societăţii americane pentru Medicină Reproductivă, David
Adamson.
Anual, peste 1.500 de copii cu vârsta sub 15 ani sunt diagnosticaţi cu
cancer, jumătate dintre aceştia având sub cinci ani. Cea mai comună
formă de cancer la copii este leucemia, urmată de tumorile craniene şi
cele spinale.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M