Estimarea vine din partea unei echipe de la Universitatea din Colorado ce s-a folosit de un model computerizat foarte puternic şi de datele colectate de sonda Cassini ce orbitează în jurul gigantului inelat, informează Discovery Channel.
Echipa a realizat pe computer un model de forţe gravitaţionale şi de coliziuni pe o mostră de 100.000 de particule de gheaţă aflate într-unul din inelele lui Saturn.
Particulele, în loc să orbiteze uşor în jurul planetei, precum se credea până acum că se întâmplă, tind să se agregheze în grupuri mai mari. Prin urmare, masa materialului din inele ar putea fi de trei ori mai mare decât se ştia.
Fragmentele indică de asemenea şi vârsta inelelor, întrucât ele sunt reduse din cauza coliziunilor repetate de-a lungul timpului şi a impactului cu meteoriţii, care produc praf.
Inelele pot fi vechi de miliarde de ani, faţă de estimările anterioare de 100 de milioane de ani, a declarat liderul cercetătorilor Larry Esposito. Acesta a mai adăugat că este puţin probabil ca Saturn să fie singura planetă din galaxia noastră care este înconjurată de inele imense.
Descoperirile au fost prezentate marţi la European Planetary Science Congress din Muenster, Germania.
Există două ipoteze privind naşterea inelelor lui Saturn: prima presupune că inelele s-au născut în acelaşi timp cu planeta, acestea fiind formate din resturi care sunt nevoite să orbiteze pentru veşnicie în jurul lui Saturn.
Cealaltă teorie, care a căpătat mai multă credibilitate în urma datelor trimise de Cassini, spune că inelele sunt formate din rămăşiţele unor luni foarte mari, de gheaţă, care s-au spart în fragmente mai mici de-a lungul timpului.












Aboneaza-te la tag-urile:


Feed

