Se întâmpla în oraşul Indore, dar aici vin şi părinţi bogaţi din Mumbai şi Delhi să-şi vadă visul cu ochii contra a aproximativ 2.200 de euro, relatează Hindustan Times. Cum legislaţia indiană spune că un copil îşi poate da consimţământul pentru un lucru care îl priveşte doar la 14 ani, părinţii şi medicii sunt acoperiţi. Iar când scandalul a izbucnit, medicii au susţinut că fac această operaţie doar copiiilor hermafrodiţi, care au câteva organe genitale interne masculine, chiar dacă la exterior organele genitale sunt feminine. Trendul este şocant şi fără precedent, scrie Hindustan Times, mai ales că deja sunt state în India, precum Punjab, în care, ca urmare a avorturilor foetuşilor de sex feminin după screeningurile de determinare a sexului copilului, raportul dintre fetiţe şi băieţi a ajuns de 7 la 10. De aceea, acest gen de screeninguri au fost interzise de guvern.
Trendul abuziv de a transforma fetiţele peste noapte în băieţi este rezultat din fetişul cultural indian de avea un fiu. În societarea indiană fiii, percepuţi drept viitori moştenitori ai familiei, sunt preferaţi fiicelor. Acestea din urmă sunt văzute drept o povară grea la măritiş şi chiar dacă părinţii ştiu de la medici că băieţeii lor rezultaţi din fetiţe vor fi la maturitate infertili, cer să le fie operaţi copiii. Marea problemă, spun criticii acestui gen de operaţii, este că schimbarea aceasta abuzivă de sex le va aduce numai confuzie copiiilor când vor creşte, întrucât, chiar şi în cazul în care ar fi hermafromidiţi, cum susţin doctorii care îi operează, nu au avut libertatea de a-şi alege sexul căruia simt că-i aparţin. "Când copilul creşte, el sau ea va fi confuz în privinţa genului căruia îi aparţine. Această operaţie îl poate preveni pe copil de la a avea sindromul determinării sexuale şi alte probleme psihologice", crede dr. Milind Joshi, unul dintre chirurgii care operează fetiţele. De aceeaşi părere e şi un părinte a cărui fetiţă a suferit o astfel de intervenţie la 2 ani: "Copilul meu nu va fi confuz în legătură cu sexul său atunci când va creşte şi va putea trăi o viaţă normală, fiindcă nu va avea amintiri legate de operaţie". După operaţie, fetiţele, cărora li se construieşte chirurgical un penis, sunt îndopate cu hormoni masculini, pentru a desăvârşi opera virilizatoare a doctorului.
Trendul a luat o aşa mare amploare, Hindustan Times scriind de şapte medici care au operat fiecare sute de copii, că Ministerul Sănătăţii a luat chestiunea în discuţie, pentru a trasa un set de reguli care să prevină sau să regleze astfel de cazuri, împiedicând astfel practica să devină una generalizată.
India rămâne fără fetiţe: li se schimbă sexul la 1 an
Screeningul în sarcină pentru a determina sexul copilului a fost deja interzis în India pentru a le împiedica pe mame să avorteze foetuşii de sex feminin, întrucât marea mândrie pe plan naţional este să aduci pe lume un băiat şi nu o fată. Însă părinţii cu dare de mână care au "ghinionul" să se trezească la naştere cu o fată în loc de mult doritul băiat au descoperit o alternativă sigură la alegerea pe care a făcut-o pentru ei Mama Natură: chirurgii dispuşi să le schimbe fetiţelor sexul.
Citeşte totul despre:
băieţi, bogaţi, chirurgi, fetiş, fetiţe, India, interzis, părinţi, scandal, schimbare de sex







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M