Fondul de garantare a economiilor populaţiei trebuie să se menţină, chiar dacă avem un sistem bancar sănătos, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Acest fond a fost înfiinţat acum 10 ani, când Dacia Felix şi Credit Banc au zdruncinat serios încrederea populaţiei în sistemul bancar românesc. Dacă în 1997, fondul garanta depunerile populaţiei a căror contravaloare era de aproape 1300 de euro, anul acesta plafonul este de 10 ori mari mare.

Până anul trecut, doar băncile garantau depozitele persoanelor fizice. Acum, şi instituţiile financiare nebancare şi cele de asigurare-reasigurare au această obligaţie. Excepţie face doar Casa de Economii şi Consemnaţiuni. Guvernatorul Băncii Centrale, Mugur Isărescu, crede că în acest fel va creşte încrederea populaţiei în economisire pe piaţa românească.

Mugur Isărescu, guvernator BNR: "Rolul de garant al unui sistem bancar solid este ca un fel de siguranţă pentru momentele neprevăzute şi din acest punct de vedere cred că fondul trebuie să fie mult mai vizibil".

În anul 2004, participanţii la fond garantau economiile bancare de până la 5000 de euro, în 2005 plafonul fost ridicat la 10.000 de euro, iar pentru anul în curs plafonul a fost ridicat la 15.000 de euro. După integrarea în Uniunea Europeană, nivelul de garantare trebuie să ajungă la 20.000 de euro. Reprezentanţii băncilor şi ai instituţiilor financiare nebancare susţin că mărirea plafonului de garantare sporeşte încrederea populaţiei în economisire, dar va costa scump instituţiile respective.

Dumitru Popescu, reprezentant bancă comercială: "Valenţa de încredere care o acordă sistemului bancar prin garantarea cu acest fond nu poate fi ignorată din punctul de vedere al băncilor comerciale, însă sunt costuri operaţionale care sunt crescute".