Luminiţa Solcan îşi va petrece următorii ani într-un sanatoriu. Românca a fost inculpată în cazul uciderii fratelui Roger, liderul spiritual al comunităţii ecumenice de la Taizé, Franţa.
Două dintre cele trei expertize psihiatrice efectuate au demonstrat că Solcan nu avea discernământ în momentul în care a săvârşit fapta. Justiţia franceză a decis neînceperea urmăririi penale şi a ordonat internarea româncei într-un centru specializat.
Procurorul Jean-Louis Coste a declarat că Luminiţa Solcan suferea, în momentul crimei, de o alterare totală a facultăţilor mintale. Avocatul ei va cere ca perioada în care se va afla sub supraveghere psihiatrică să o petreacă într-un centru din România.
În august 2005, în faţa a zeci de credincioşi, părintele Roger a fost înjunghiat de ieşeanca în vârstă de 35 de ani chiar la Taizé. Martorii au reuşit să o imobilizeze imediat şi să o predea poliţiei.
Inculpata româncă în cazul uciderii liderului spiritual Roger va fi internată în sanatoriu, nu condamnată
PUBLICAT
Sâmbătă, 15 Decembrie 2007 06:46
ACTUALIZAT
Sâmbătă, 15 Decembrie 2007 06:46
SURSA
Realitatea TV







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M