Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

INCREDIBIL Scientologii au ţinut-o "prizonieră" timp de 12 ani

O femeie a relatat povestea incredibilă a prizonieratului său pe o navă de croazieră care aparţine Bisericii Scientologice.

Valeska Paris susţine că a fost victima scientologilor
Valeska Paris susţine că a fost victima scientologilor / FOTO: australian broadcasting corporation

O femeie rezidentă în Australia a declarat pentru Australian Broadcasting Corporation că a fost ţinută timp de 12 ani "prizonieră" pe un vas de croazieră ce aparţine Bisericii Scientologice. Valeska Paris susţine că a fost trimisă pe nava "Freewinds" la vârsta de 18 ani, unde a fost forţată în mai multe rânduri să depună munci grele.

Paris s-a născut în Elveţia, într-o familie care aderase pe deplin la Biserica Scientologică. Familia s-a mutat în Marea Britanie, iar la 14 ani, Valeska a semnat cu Biserica un contract care o lega de organizaţie pe termen nelimitat.

Ulterior, mama ei a decis însă să părăsească Biserica, după ce soţul ei, care ar fi donat cultului întreaga avere de peste un milion de dolari, s-a sinucis.

Paris susţine că a fost trimisă pe vasul de croazieră de liderul Bisericii, David Miscavige, care dorea astfel să o împiedice pe mama ei să o retragă din organizaţie. Ea a apreciat că Miscavige este un psihopat, care ar trebui să fie pus sub acuzare.

Femeia a declarat că nu era lăsată să părăsească vasul fără o escortă. Ea a mai spus că nu putea să evadeze, deoarece Biserica îi confiscase paşaportul, iar scurtele escale făcute de vas erau departe de casă, în insulele Caraibe.

Biserica Scientologică a declarat că acuzaţiile lui Paris sunt false. Mai mult, oficialii Bisericii au ameninţat-o pe femeie cu judecata, precizând că aceasta a încălcat acordul de confidenţialitate încheiat în urmă cu mai mulţi ani.

"Cu siguranţă nu a fost forţată să stea acolo. Freewinds este un loc minunat, aşa cum chiar Valeska a declarat în mai multe rânduri", a precizat un comunicat al Bisericii Scientologice.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro