Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Incidenţa ulcerului s-a înjumătăţit în România

Incidenţa ulcerului în România s-a redus aproape la jumătate, apreciază medicii. Totuşi, specialiştii atenţionează persoanele cu afecţiuni ale stomacului să urmeze corect tratamentul, deoarece cazurile de ulcer recidivează primăvara.

Medicii atrag atenţia că tratamentul trebuie urmat cu stricteţe, deoarece ulcerul recidivează primăvara
Medicii atrag atenţia că tratamentul trebuie urmat cu stricteţe, deoarece ulcerul recidivează primăvara / FOTO: grupRC

Cazurile de ulcer s-au redus aproape la jumătate, în ultima perioadă, spun medicii.

"Numărul bolilor ulceroase a scăzut cel puţin la jumătate, în ultimul timp. Dacă până de curând vedeam două-trei cazuri de ulcer în fiecare zi, acum văd un caz la două-trei zile", apreciază prof. univ. dr. Radu Voiosu, vicepreşedinte al Societăţii Române de Gastroenterologie şi Hepatologie.

De aceeaşi părere sunt şi specialiştii de la Institutul Fundeni din Capitală. "Sunt mai puţine cazuri de îmbolnăviri de ulcer în ultimul timp şi, în plus, o parte din ulcerele care recidivau acum nu mai reapar", precizează conf. univ. dr. Cristian Gheorghe, directorul medical al Institutului Clinic Fundeni.

Medicii pun scăderea numărului de cazuri de ulcer pe seama tratamentului medicamentos şi a responsabilităţii populaţiei.

"Numărul general de cazuri de ulcer a scăzut probabil şi datorită faptului că oamenii ştiu acum să ia un medicament la prima durere de burtă. În ceea ce priveşte incidenţa pe sexe a acestor afecţiuni digestive, ulcerul este mai frecvent de 2-3 ori la bărbaţi spre deosebire de femei", spune prof. dr. Radu Voiosu, şeful Secţiei de Gastroenterologie de la Spitalul Clinic Colentina.

De asemenea, medicii spun că şi tratamentul corespunzător antibacterian are un rol însemnat. Este vorba despre medicamentele care reuşescă să distrugă bacteria Helicobacter Pylori (Hp), care reprezintă una dintre cele mai frecvente cauze ale apariţiei ulcerului şi gastritei.

Primăvara, anotimpul în care ulcerul recidivează

Medicii atenţionează populaţia că primăvara este anotimpul în care bolile ulceroase recidivează, motiv pentru care îi sfătuiesc pe bolnavi să-şi urmeze cu stricteţe tratamentul prescris. Primăvara, crizele de ulcer devin mai puternice şi mai frecvente, iar aceste perioade alternează cu cele de remisie.

Statisticile arată că ulcerul recidivează în acest anotimp din cauza schimbării alimentaţiei la trecerea spre sezonul cald, a problemelor de somn ce apar pe fondul micşorării nopţilor şi a creşterii nivelului de stres.

"În plus, fumatul şi consumul de alcool sunt nocive mai ales pentru persoanele care suferă de ulcer, deoarece agravează simptomele bolii şi întârzie vindecarea", subliniază prof. Voiosu.

Simptomele cele mai frecvente ale ulcerului sunt durerea şi senzaţia de arsură în piept, greaţa, constipaţia şi balonarea.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro