Incendiul de aseară din Complexul Europa nu a mai lăsat nimic în urmă. Efortul pompierilor de a izola focul a fost zadarnic. Nici unul din proprietarii standurilor care au luat foc nu a putut recupera nimic chiar dacă au luptat cu focul cot la cot cu pompierii. Deocamdată nu se ştie dacă incendiul a fost cauzat de neglijenţă sau a fost provocat în mod intenţionat.

Vestea incendiului a adunat în jurul compexului Europa mulţi curioşi dar şi mulţi bucureşteni cu simţ practic. Aceştia s-au strecurat printre standurile distruse de flăcări şi, în mare grabă, au adunat toată marfa care nu a fost afectată de incendiu. Unii dintre ei nu s-au sfiit să îşi încarce braţele chiar sub nasul proprietarilor.

Complexul, care aparţine unui om de afaceri chinez, cuprinde peste 100 de magazine. Cei mai mulţi dintre comercianţi nu au avut mărfurile asigurate.

Majoritatea proprietarilor standurilor apreciază că au pierdut între zece şi 20 de mii de euro.

Cei aproape 100 de pompieri care au acţionat cu 22 de autospeciale pentru lichidarea incendiului de proporţii din Complexul Europa din Bucureşti au reuşit să stingă focul, aseară, după câteva ore de luptă cu flăcările.


Foto NewsIn