Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Incendiul de la Vadu, provocat de o ţigară aruncată la întâmplare

Specialiştii din cadrul Inspectoratului pentru situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea au stabilit că incendiul din Vadu, în urma căruia au ars peste 300 de hectare de stuf şi vegetaţie uscată din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, a fost provocat de o ţigară aprinsă aruncată la întâmplare.

Incendiu devastator în Deltă
Incendiu devastator în Deltă / FOTO: REALITATEA TV

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, focul izbucnit în zona Vadu, aflată în cadrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, a pornit de la o ţigară aruncată în zona de vegetaţie, iar apoi incendiul s-a extins cu repeziciune din cauza vântului puternic, transmite corespondentul MEDIAFAX.

De asemenea, Rezervaţia Biosferei Delta Dunării a început o evaluare la faţa locului pentru a stabili dimensiunea reală a pierderilor ecologice rezultate în urma incendiului.

Conform primelor estimări, cele mai afectate ar fi fost reptilele, şerpii, broaştele şi insectele, care nu s-au putut putut retrage la timp din cauza flăcărilor şi mai puţin păsările din zonă care erau pregătite pentru migraţie şi au putut să-şi ia zborul.

Focul în zona Vadu a izbucnit, sâmbătă, în jurul orei 15.00, iar la faţa locului s-au deplasat trei autospeciale din cadrul ISU Dobrogea.

Intervenţia pompierilor a fost îngreunată atât din cauza vântului puternic, care şi-a schimbat de mai multe ori direcţia de la izbucnirea focului, cât
şi de faptul că terenul în zonă este accidentat şi mlăştinos.

Intervenţia s-a încheiat după mai bine de 24 de ore, iar în incendiu au ars aproximativ 300 de hectare de vegetaţie.

Valoarea pagubelor produse nu a fost, deocamdată, estimată.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro