"Având în vedere că este vorba despre un obiectiv care se află sub incidenţa Directivei Seveso, adică e o instituţie care lucrează cu substanţe deosebit de periculoase, care pot cauza dezastre prin arderi ori explozii, noi am trimit trei autospeciale de la Detaşamentul 1 şi 2 ca să ne asigurăm că nu e niciun fel de pericol. Operaţiunea este controlată", a declarat sublocotenentul Sindia Vlaia.
Pe 5 februarie 2008 rafinăria Petrobrazi din Ploieşti a fost afectat de un puternic incendiu. Două rezervoare încărcate cu motorină şi aditivi au luat foc, iar autorităţile spun că a fost şi pericol de explozie. Incendiul a izbucnit la un rezervor cu 5 000 de tone de motorină şi s-a extins apoi la un alt recipient încărcat cu 600 de tone de aditivi pentru producerea motorinei. 31 de echipaje de pompieri s-au luptat aproape zece ore cu flăcările, până când le-au stins. Conform estimărilor, din rezervorul cu motorină au ars 300 de tone.


















Aboneaza-te la tag-urile:


Feed

