Potrivit primelor informaţii, se pare că maşina de la care a pornit incendiul, un Volkswagen Touareg, ar aparţine cântăreţei Corina Bud, fostă concurentă la show-ul "Dansez pentru tine". În momentul izbucnirii flăcărilor, în parcarea subterană se mai aflau 10-15 maşini, un alt autoturism fiind afectat.
"Din câte ştiu, maşina nu avea nicio problemă, chiar fusese în service cu puţin timp în urmă. Ultima dată când am folosit-o i se descărcase bateria. Maşina era veche cam de 5-6 ani. Cât despre pagube, vecinii nu au de ce să mă dea în judecată. Nu suntem obligaţi să plătim daune pentru incidente de genul acesta, i se poate întâmpla oricui", a spus Corina. Artista spune că nu avea lucruri importante în maşină, pentru că nu o folosea prea des.
Aceasta a mai spus că încă este în stare de şoc şi că este nemulţimită de întârzierea cu care au intervenit pompierii şi ambulanţa. "Putem muri ca şobolanii cu pompierii şi ambulanţa. Au venit abia după 30-40 de minute", a completat ea.
Pompierii au intervenit cu patru autospeciale cu apă şi spumă, o maşină de la descarcerare şi o ambulanţă SMURD.
Până la sosirea pompierilor, locatarii au încercat să stingă focul, însă unul dintre aceştia a fost rănit uşor, fiind intoxicat cu monoxid de carbon. Medicii i-au acordat îngrijiri bărbatului, care a refuzat să mai meargă la spital.
Blocul se află la o distanţă de câteva sute de metri de Ambasada SUA.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M