Incendiu la Vama Veche. Mansarda unei vile turistice a fost cuprinsă de flăcări, iar mai multe persoane s-au ales cu arsuri după ce au dat o mână de ajutor la stingerea focului.

Incendiul a izbucnit în jurul orelor 17, când în vilă se aflau mai mulţi turişti. Aceştia au fugit afară în clipa în care au simţit mirosul de fum. Pompierii au reuşit să stingă flăcările după două ore, dar din mansardă nu a mai putut fi salvat nimic.

Potrivit pompierilor, incendiul a fost cauzat cel mai probabil, de un scurtcircuit electric. Mai multe persoane care au ajutat la stingerea focului s-au ales cu arsuri la mâini şi picioare, însă nu au avut nevoie de spitalizare.